Partidul condus de Ilie Bolojan a decis în ședința Biroului Politic Național de sâmbătă, 17 octombrie, să dea un vot de învestitură Guvernului Luca Niculescu, chiar dacă liberalii nu vor face parte din acest Executiv, ci cei de la PSD, potrivit surselor Libertatea. Votul în Parlament va fi pe 20 octombrie.
Cuprins:
Părerile au fost împărțite în ședința care a durat 3 ore, dar votul a fost majoritar pentru învestirea Guvernului Niculescu.
Premierul demis Ilie Bolojan, care este și președintele PNL, a explicat motivele. El a precizat în ședința internă că PNL nu susține un guvern majoritar PSD, dar trebuie să dea dovadă de responsabilitate, deoarece România riscă probleme grave fără rectificarea bugetară, care poate fi făcută doar de un Guvern cu puteri depline.
„Suntem la peste cinci luni de când Guvernul pe care l-am condus a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD. De atunci, ne aflăm într-o stare de provizorat, ceea ce a presupus o capacitate limitată de reacție, având în vedere prevederile legale care reglementează activitatea unui guvern interimar. Ca efect al acestei situații și al celor cinci luni de provizorat, am ajuns într-un punct în care, din perspectiva funcționării instituțiilor statului, unele dintre acestea se află la limita capacității de funcționare, din cauza nealocării fondurilor bugetare necesare pentru a-și desfășura activitatea în condiții normale până la sfârșitul anului”, a spus Bolojan, potrivit surselor din partid.
„Încetarea acestei stări de provizorat nu mai este, așadar, o problemă de calcul politic. Este, pur și simplu, o problemă de responsabilitate. Așa cum ați văzut, a fost depusă o listă guvernamentală formată parțial din tehnocrați și parțial din membri ai Partidului Social Democrat”, a adăugat el.
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, evoluțiile politice din ultimii trei ani și lecțiile pe care le-am tras, dacă am face exclusiv un calcul strict politic, Partidul Național Liberal nu ar trebui să voteze învestirea acestui guvern. Există însă o responsabilitate pe care o am atât eu, personal, în calitate de prim-ministru interimar, cât și Partidul Național Liberal”, a mai spus Ilie Bolojan în discursul ținut în ședința Biroului Politic Național, potrivit surselor din partid.
Bolojan a fost cel care a propus votul pentru Guvernul Niculescu, în calitate de președinte al PNL.
Potrivit stenogramelor, Siegfried Mureșan a spus și el, în urmă cu puțin timp, în ședința BPN a PNL: „Noi vrem divorțul de PSD. Ei vor să fim alături de ei, noi vrem să fim separați de ei. Dar sunt convins că, dacă acest guvern nu va trece, nu vom avea anticipate, ci o nouă desemnare. Acesta va fi un guvern PSD. Țara are nevoie de guvern și altul nu se poate”.
La rândul său, Dan Motreanu a afirmat: „Responsabilitatea trebuie să existe azi. În urmă cu 6 luni, am spus că noi nu vom mai guverna cu ei dacă vor depune moțiunea. Era o moțiune scrisă de PSD și AUR, arăta un preambul de program de guvernare, un mod de acțiune și gândire comun. Am spus că cei care au depus moțiunea să vină să guverneze. Am avut patru decizii. PNL are cea mai mare perspectivă de a fi un partid puternic, în opoziție”.
Reamintim că România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire.
Ulterior, Nicușor Dan a făcut trei nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac (4 iunie), care și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, Adrian Veștea (14 iunie), al cărui guvern a fost respins, și Siegfried Mureșan (17 septembrie), al cărui Guvern a picat și el la votul din Parlament.
Pe 5 octombrie, Nicușor Dan a desemnat al patrulea premier, pe Luca Niculescu. În urma deciziei PNL, Guvernul Niculescu, format din 11 miniștri PSD, are șanse mari să treacă la votul din Parlament, programat pe 20 octombrie.