Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român

Comentează
Cornel Șerban, Puiu Popoviciu. Sursa foto: Agerpres
Analiză
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Cornel Șerban, primul șef de serviciu secret din România condamnat într-un dosar de corupție, apoi achitat în revizuire, cere despăgubiri de 12 milioane de lei de la statul român.

Plătit pentru 600 de zile de închisoare

Fostul șef al DGIPI fusese condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru intervenții pe lângă anchetatori în favoarea lui Puiu Popoviciu în dosarul privind terenurile de 224 de hectare din Băneasa ale Universității de Științe Agronomice.

După ce judecătoarele Adriana Pencea, Ionela Tudor și Liana Nicoleta Arsenie de la Curtea de Apel București au contribuit fiecare, cu câte o soluție, la anularea condamnărilor din dosarul lui Puiu Popoviciu, Cornel Șerban a deschis pe rolul Tribunalului București un proces cu obiectul „reparare prejudicii erori judiciare”.

Fostul șef al DGIPI a cerut despăgubiri de 12 milioane de lei, însă pe fond a obținut, deocamdată, 250.000 de lei pentru 600 zile de închisoare.

Ilie Cornel Șerban, fostul șef de la DGIP. Sursa foto: Agerpres

Procesul va ajunge însă la Curtea de Apel București (CAB), iar recursul se va judeca la Înalta Curte (ÎCCJ).

Judecătoarea Liana Nicoleta Arsenie este președinta CAB, în timp ce judecătoarea Lia Savonea conduce instanța supremă.

Puiu Popoviciu a obținut pe etape revizuirea condamnării din dosarul terenurilor din Băneasa:

  •  Judecătoarea Adriana Pencea i-a admis în principiu cererea de revizuire și i-a suspendat condamnarea. În trecut, pe vremea când era la Tribunalul Giurgiu, jud. Adriana Pencea l-a eliberat mai devreme pe Liviu Dragnea, apreciind că „pe durata detenției a avut un comportament exemplar”.
  • Judecătoarea Ionela Tudor i-a admis o cerere în contencios administrativ și a anulat singurele acte normative care includeau terenurile în patrimoniul statului român. În trecut, jud. Ionela Tudor a suspendat analiza tezei de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă invocând nevoia de „stabilitate politică”.
  • Judecătoarea Liana Nicoleta Arsenie a admis pe fond cererea de revizuire și i-a achitat pe Puiu Popoviciu și pe ceilalți inculpați. În legătură cu mandatul de președinte al Lianei Arsenie, judecătorul Laurențiu Beșu a vorbit în interviul acordat publicației Recorder despre felul cum judecătorii sunt scoși din dosarele „sensibile”, fie prin detașări, fie prin presiuni. Pe de altă parte, magistratul a arătat că la CAB sunt favorizați judecătorii dispuși să dea soluții blânde.
  • Judecătoarea Lia Savonea (în complet cu magistrații Isabelle Tocan și Iulian Dragomir) de la Înalta Curte au confirmat pe data de 15 ianuarie 2025 hotărârea CAB. Până acum, judecătoarea a ajutat cel puțin 10 nume grele din politică, administrație și mediul privat să scape ori să își îndulcească situația penală.

Condamnările anulate din dosarul lui Puiu Popoviciu

Reamintim că Puiu Popoviciu fusese condamnat pe 23 iunie 2016 la 9 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, după ce în perioada 2000-2004 a făcut o înțelegere cu Universitatea de Agronomie pentru a prelua ilegal terenuri de 224 de hectare la un preț de 150 de ori mai mic decât valoarea de piață.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu sosește la sediul ÎCCJ. Sursa foto: Agerpres

Ulterior, pe data de 3 august 2017, Înalta Curte l-a condamnat pe Puiu Popoviciu în lipsă la 7 ani de închisoare.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi:

  • Cornel Şerban (fostul şef DGIPI) - 2 ani şi 6 luni cu executare,
  • Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV Bucureşti) - 6 ani de închisoare cu executare,
  • Petru Pitcovici (fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI) - 2 ani cu suspendare,
  •  Ştefan Diaconescu - 5 ani cu executare
  • Andrei Mihai Bejenaru - 6 ani cu executare.

Puiu Popoviciu fugise deja din țară, fiind ulterior localizat în Marea Britanie, de unde autoritățile române n-au reușit să obțină extrădarea.

În schimb, Cornel Șerban a mers la pușcărie, iar după admiterea cererii de revizuire a dat statul român în judecată.

Fostul șef al DGIPI se plânge că n-a mai ajuns general din cauza DNA

Fostul șef al DGIPI a fost acuzat și apoi condamnat pentru că, în 2009, alături de Petru Pitcovici, a intervenit pe lângă un ofițer de poliție judiciară de la DNA în scopul obținerii unei soluții de neîncepere a urmăririi penale în dosarul lui Puiu Popoviciu. În schimb, ofițerului i s-a promis avansarea în funcție.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București în data de 9 aprilie 2025, Cornel Șerban a arătat că a fost acuzat și condamnat pe nedrept pentru complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului:

  • „În urma unei cereri de revizuire (…) a fost achitat definitiv pentru ambele infracțiuni, instanța constatând că fapta nu a existat, acuzațiile fiind rezultatul unui proces speculativ și al unei ficțiuni.
  • În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul a expus faptul că a fost supus unui tratament degradant și umilitor în cadrul sistemului penitenciar, menționând condiții de igienă precare, supraaglomerare și expunerea la riscuri medicale.
  • A relatat că trauma a fost amplificată de mediatizarea agresivă a cazului, prin care imaginea sa publică și cariera de 27 de ani au fost distruse.
  • A mai precizat că suferințele s-au extins asupra familiei sale, fiica sa fiind stigmatizată și batjocorită în perioada liceului, a facultății și în timpul proceselor de angajare, în timp ce soția sa a necesitat îngrijiri psihiatrice.
  • Suplimentar, a invocat faptul că autoritățile i-au confiscat fotografii de familie care nu aveau legătură cu dosarul penal, bunuri care nu i-au fost restituite până în prezent.
  • A arătat că a fost privat de posibilitatea avansării profesionale la gradul de general și a suferit pierderi financiare semnificative în momentul retrogradării sale.
  • În consecință, a solicitat plata sumei de 50.000 lei pentru prejudiciul moral cauzat de reținerea de 24 de ore și suma de 12.000.000 lei pentru cele 600 de zile de detenție.
  • În completare, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului material în cuantum total de 1.426.451 lei, fundamentându-și cererea pe art. 539 C. pr. pen. și art. 1.349 C. civ.
  • A detaliat că această sumă cuprinde 80.190 lei pentru onorarii de avocați și experți, 56.436 lei pentru cheltuieli de întreținere în penitenciar, 18.952 lei pentru diferențele salariale apărute în perioada punerii la dispoziție și 1.270.873 lei reprezentând diferența dintre salariul dinaintea anchetei și nivelul pensiei primite”, se arată în documentul citat.

În schimb, Ministerul de Finanțe a depus întâmpinare și a arătat că daunele morale solicitate sunt excesive, întrucât cuantumul de 50.000 lei pentru o zi de reținere preventivă și de 12.000.000 lei pentru privare de libertate este nejustificat, având în vedere jurisprudența CEDO, care a acordat sume rezonabile de 4.000 euro pentru o perioadă de aproape un an de arestare nelegală.

Tribunalul: Daunele nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire

Pe data de 15 iulie 2026, Tribunalul București a admis în parte cererea lui Cornel Șerban și i-a acordat 250.000 de lei daune morale pentru perioada de detenție și 5.000 de lei pentru ziua în care a fost reținut.

În Hotărârea nr. 1022/2026 judecătorul fondului explică de ce i-a a dat fostului șef al DGIPI daune de 50 de ori mai mici doar pentru privarea de libertate:

  • „Pentru o măsură preventivă privativă de libertate luată în condiţii nelegale statul datorează despăgubiri, indiferent de rezultatul procesului penal, tocmai pentru că şi-a încălcat propriul său sistem normativ, tot astfel şi privarea de libertate a unei persoane faţă de care, analizând fondul acuzaţiei, statul nu reuşeşte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie reclamă un necesar drept la despăgubire. (…)
  • Referitor la cuantificarea prejudiciului mai este de menţionat că în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele cauzate.
  • De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice suferite de persoana în cauză, astfel cum sunt evidenţiate prin probele administrate. (…)
  • Evaluare prejudiciului trebuie să reflecte nu doar durata strictă a privării de libertate, ci și impactul concret asupra vieții reclamantului, însă valoarea despăgubirilor poate fi stabilită având ca punct de reper jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
  • În acest context, tribunalul observă că în cauza (….) au fost acordate daune morale de 5.000 euro (…) pentru arestarea inculpatei pe o perioadă de două luni, în cauza (…) de 5.200 euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin menținerea arestării inculpatului pe o perioadă de 1 an și 5 luni, iar în cauza (…) de 6.000 de euro pentru o privare de libertate de 18 luni ca urmare a condamnării în faţa instanţelor de fond şi achitare în etapa procesuală a recursului.
  • În concluzie, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei analizate anterior vizând durata măsurii, starea de sănătate a reclamantului, afectarea vieţii de familie şi carierei profesionale, atingerea adusă demnităţii acestuia, tribunal apreciază că obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de daune morale pentru privare nelegală de libertate (600 zile de închisoare) şi a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale pentru privare nelegală de libertate (1 zi de reţinere preventivă) are caracter echitabil şi reprezintă un remediu eficient pentru repararea prejudiciului cauzat fără a-l transforma într-un beneficiu patrimonial nejustificat”, notează judecătorul.

Instanța: „Reclamantul a fost beneficiarul pachetelor trimise în penitenciar”

Instanța i-a respins lui Cornel Șerban celelalte capete de cerere, explicându-i de ce nu îl poate despăgubi pentru cheltuielile cu avocații și pachetele primite în penitenciar:

  • „În privinţa sumei de 23.942,80 lei (….) tribunalul observă că, potrivit menţiunilor din extras, această sumă reprezintă plata către Cabinet avocat (…) însă, în lipsa depunerii unui contract de asistenţă juridică şi a facturii emise în baza acestuia, nu rezultă faptul că suma respectivă ar fi fost plătită pentru asistenţa juridică şi reprezentarea reclamantului de către cabinetul de avocat menţionat, în litigiul penal pentru care este solicitată.
  • Este adevărat că reclamantul a depus la dosar contractul de asistenţă juridică nr. 2779449, însă în acel contract este menționată o altă sumă de bani, din acest motiv, nerezultând că extrasul de cont menţionat priveşte contractul respectiv.
  • În mod similar, contracte de asistenţă juridică depuse la dosar nu pot face decât dovada existenţei mandatului de reprezentare şi a drepturilor şi obligaţiilor pe care trebuie să le îndeplinească părţile contractante, iar facturile nu sunt document care atestă plata, ci obligaţia născută în sarcina părţii de a plăti suma de bani înscrisă în cuprinsul acestora. Prin urmare nici contractele de asistenţă juridică şi nici facturile nu pot face dovada achitării onorariului de avocat (…)
  • Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 56.436 lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli pe care a fost nevoit să le facă pentru a se putea întreține în penitenciar și a păstra legătura din mediul carceral cu familia sa.
  • Tribunalul observă că prejudiciul material invocat nu rezultă din materialitatea faptei impunându-se a fi dovedit, întrucât în mediul penitenciar deţinuţilor le sunt asigurate hrana, cazarea, servicii medicale, produse necesare pentru întreţinerea curăţeniei.
  • Or, simplul fapt că reclamantul a primit sume de bani şi pachete în penitenciar, în lipsa dovezilor concrete privind destinaţia şi necesitatea acestora, nu este susceptibil a proba prejudiciul material invocat.
  • Tribunalul mai reţine că prejudiciul reprezintă rezultatul, efectul negativ suferit sub aspect patrimonial ca urmare a faptei ilicite săvârşite. Or, reclamantul a fost beneficiarul pachetelor şi al sumelor de bani trimise pe care le-a folosit, iar nu persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat, deci titular al creanţei”, se mai arată în documentul citat.

Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul terenurilor din Băneasa

Potrivit DNA, în perioada 2000 - 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 de hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu.

  • „În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat.
  • În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de 1 dolar/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp.
  • Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti - Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale”, susţineau procurorii.

Conform DNA, Universitatea de Ştiinţe Agricole nu a avut niciun beneficiu în urma acestei asocieri, dimpotrivă, a pierdut suprafaţa de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare şi în exploatare.

„Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafaţa de 224 ha, a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei. Prejudiciul cauzat USAMV Bucureşti se ridică la suma de 619.472.218 lei şi se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA şi din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru”, mai spuneau procurorii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
MONDEN
Cătălina Mihai si Alex Bogdan
10:55
Alex Bogdan, declarație emoționantă pentru soția sa, Cătălina Mihai, după succesul de la Vocea României: „Ea m-a ținut în viață”
Alina Pușcău
10:31
Cine a achitat tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Ce a dezvăluit vedeta
POLITIC
Alexandru Muraru
11:13
PNL Iași cere alegeri anticipate și refuză în unanimitate să voteze pentru Guvernul Niculescu-PSD
Diana Stoica
09:51
Diana Stoica, deputată USR, a explicat de ce a trimis un mesaj homofob pe grupul Comisiei Europene: „O să fiu mai atentă pe viitor”
Ultimele știri
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
11:56
Maurice Munteanu, dezvăluiri despre singura relație din viața sa. Ce regretă că nu i-a spus tatălui său
11:49
O româncă dispărută după o ceartă într-o benzinărie a fost găsită moartă a doua zi, în Italia, lângă un măslin
11:39
Nvidia și Apple, printre donatorii care au dat aproape 400.000.000 de dolari pentru sala de bal a lui Donald Trump
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Imagine cu două sticle şi două pahare cu lapte, alături de două cartoane pe care scrie A1 şi A2
11:00
Ce este laptele A2 și ce avantaj important are față de laptele obișnuit din comerț
Panorama orașului Sevilla, Spania
10:47
Vacanțele în Spania se scumpesc de la 1 decembrie. Guvernul introduce o taxă de 10% pentru apartamentele și vilele închiriate prin Airbnb
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
08:44
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
fațada hotelului The Plaza, New York, SUA
08:36
Hotelul Plaza din „Singur acasă 2” se închide patru ani pentru renovări masive
Ellen Carter și Connor Gill
06:30
Cum să călătorești prin lume fără să cheltuiești bani pe cazare, dar să ai condiții de lux: „Am ajuns în 18 țări”
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un avion de vânătoare F/A-18 Hornet aflat în zbor la altitudine joasă, cu trenul de aterizare coborât
07:25
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o țintă aeriană a fost detectată la nord de Plauru, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
 Sorin Gabriel Ionescu în costum albastru închis și cămașă albă, în timp ce vorbește la microfon
16 oct.
Nota obținută de Sorin Ionescu la prima probă a concursului pentru directori. Este propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în Guvernul Niculescu
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu au rupt coaliția PSD-PNL în aprilie 2026, după 5 ani. Foto: Profimedia
16 oct.
Ilie Bolojan a răbufnit la adresa PSD: „Trebuie să se întrebe unii când au fost băuți. Când nu au votat legea salarizării sau acum, după ce am pierdut 770 de milioane de euro?”
Un doctor îmbrăcat în halat alb, purtând un stetoscop în jurul gâtului, care ține o seringă cu ac și un flacon mic de sticlă
16 oct.
Criză temporară de vaccin antigripal în farmacii. Când vin cele 600.000 de doze din noua tranșă
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!