La începuturile anilor 2000, pe când era solista grupului Suprem, alături de Dragoș Andrei și Ionuț Miron, Mihaela a avut ideea de a lansa un album cu reorchestrări ale celor mai cunoscute melodii lansate de Gică Petrescu, variantele lor moderne devenind nelipsite de la petrecerile vremii.

La 20 de ani de la debutul său în muzică, sora prezentatorului emisiunii “Vorbește lumea” s-a întors la prima sa iubire, muzica, Mihaela formându-și propria trupă, foarte solicitată la petrecerile private, intitulată Cove Band.

Ea este prima vedetă a familiei Coveșanu! Când Cove debuta pe sticlă, melodiile Mihaelei, sora lui, erau nelipsite la petrecerile românilor
Mihaela Coveșeanu (centru stânga) și a sa trupă, Cove Band

Cove cântă alături de sora lui

Mihaela (39 de ani), sora cea mică a lui Gabriel Coveșanu (44 de ani), abordează un repertoriu complex, căci formația sa este compusă din nu mai puțin de 17 muzicieni, instrumentiști și soliști profesioniști.

“Aș putea spune că este și trupa lui Cove, căci și el ni se mai alătură la evenimente speciale, în calitate de solist, chiar unul de excepție”, ne asigură Mihaela, de asemenea actriță la Teatrul Excelsior din București. Aproape în fiecare dimineață joacă în mai multe piese pentru copii, iar serile, în special în weekend, cântă alături de Cove Band.

Ea este prima vedetă a familiei Coveșanu! Când Cove debuta pe sticlă, melodiile Mihaelei, sora lui, erau nelipsite la petrecerile românilor

“Este destul de greu, ai treabă în fiecare zi, să te concentrezi pentru reușita fiecărui act artisti. Însă, atâta vreme cât îți place ceea ce faci, lucrurile merg de la sine. Mă bucur în fiecare zi de munca mea, fie la teatru, fie când cânt cu formația”, ne spune Mihaela, care a absolvit Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” (pian și harpă), Facultatea de Actorie (promoția 2001), dar și o școală total diferită de preocupările sale de zi cu zi, Facultatea de Finanțe-Bănci. “Am chiar un masterat  în Audit Financiar-Contabil. În viață nu știi ce se poate întâmpla, așa că, dacă vor veni vremuri în care se cere o recalificare profesională, m-am asigurat. Contabilitatea o pot face și de acasă”, a spus Mihaela.

Mihaela Coveșanu rămâne dedicată și teatrului, unde, în ultimii 18 ani, a pus în scenă zeci de roluri în piese destinate celor mici, la rândul ei fiind mama unei fetițe superbe, Catrinel Ingrid. “În această stagiune, joc în «Prâslea cel voinic și merele de aur», în «Cei trei purceluși», unde sunt unul dintre purceluși, ori în «Vrăjitorul din Oz»,  unde sunt leul, și în «Magia copilăriei», unde sunt vrăjitoare”, a mai povestit, amuzată, artista.

18278376_1514435251909615_8420446877164984330_oIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
Solista cu cel mai mare bust din România, decizie BOMBĂ! Nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
Solista cu cel mai mare bust din România, decizie BOMBĂ! Nimeni nu se aștepta la asta
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră