Ecaterina Ladin, Dalida din „Las Fierbinți”, a declarat recent, că soacra ei și-a cumpărat o casă în satul unde actrița filmează pentru serialul de la Pro TV și în curând se va muta definitiv acolo cu întreaga familie.
Invitată astăzi în cadrul emisiunii ''Vorbește lumea'' de la Pro Tv, Dalida a vorbit sincer și deschis despre viața la țară, dar și despre cum a decis soacra sa să-și cumpere o casă tocmai în locul în care actrița filmează de atâția ani.
„Soacra și soțul meu au venit într-o zi la filmare și mi-au zis. Soacra mea mereu și-a dorit o casă la țară, pentru că acolo a crescut, ca și noi, de altfel. Ne-am dorit o casă pentru familie. A văzut un anunt de vanzare pe un gard și s-a rezolvat'', a declarat aceasta la Pro TV.
„De când băiatul meu cel mare e la școală, nu mai mergem atât de des, pentru că asta ar însemna să ne trezim foarte dimineață, școala fiind în București, dar vine vara și vom putea petrece mai mult timp acolo'', a adăugat actriță.
„Încă lucrăm la ea, dar când va fi gata, poate mă voi muta acolo definitv. După renovare cred că o să ne batem pentru cine o să stea acolo'', a mai spus aceasta.
„Oamenii deja s-au obișnuit cu noi, dar se mai miră când ne văd îmbrăcați și machiați pentru rolurile pe care le avem. De exemplu, atunci când intrăm în magazin, se dau la o parte și ne fac loc pentru a intra în fața lor la cumpărături. Ei zic că noi suntem la muncă și ne grăbim., a spus ea.