Cum nu este o persoană căreia îi place să meargă la sală, vedeta a trebuit să găsească soluții mai blânde pentru a da jos surplusul adipos și pentru a-și remodela corpul.

Așa a ajuns să practice pilates, singurul antrenament pe care îl agreează.  „Când te lupți cu eclerele, amandinele și savarinele nu e chiar ușor. Nu îmi place să merg la sală, nu îmi place să fiu cu sufletul la gură, să transpir și să mă doară fiecare părticică a corpului, așa că prefer pilates-ul. Remodelează musculatura, subțiază talia, gleznele, tonifiază brațele și picioarele și este indicat în special femeilor pentru că alungește corpul și nu mărește masa musculară. Nu arde atât de multe calorii precum cardio, dar are multe beneficii de care am nevoie. În plus, corectează și postura, crește flexibilitatea și reduce stresul”, spune Ela Craciun.

Vedeta a făcut pilates chiar și în timpul sarcinii, până la o săptămână înaintea nașterii, și a reluat orele recent intrând într-un program de 2-3 ori pe săptămână.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații