Elena Ionescu, eliminată de la Survivor All Stars: „Am pentru ce să mă întorc acasă”. Faimoasa a ajuns deja în România

 10 comentarii
Arhiva foto

Elena Ionescu a fost eliminată de la Survivor All Stars, în a doua săptămână de concurs. Faimoasa a ajuns deja acasă, în weekend a fost surprinsă într-un aeroport din Germania, în drumul spre România.

Pentru a doua săptămână la rând, Faimoșii au pierdut jocul pentru imunitate în fața Războinicilor. Astfel, ei au fost obligați să facă nominalizări pentru eliminarea unui concurent din echipa lor. La duel au ajuns Elena Ionescu și Roxana Nemeș.

Cele două Faimoase au luptat una contra alteia, însă Roxana Nemeș a ieșit învingătoare. Astfel, Elena Ionescu a fost eliminată de la Survivor All Stars, în a doua săptămână de concurs. „Important este să fiți bine voi. Sunt bine. Mă bucur de experiență. Nu se așteaptă nimeni (n.r. - să plece acasă). E totul bine. Eu mă bucur. Sunt sănătoasă, nu m-am accidentat. Am pentru ce să mă întorc acasă”, a spus Elena Ionescu, după ce a aflat că este eliminată.

Acasă, Elena Ionescu e primită cu brațele deschise de familia ei, dar mai ales de băiețelul ei.

Elena Ionescu s-a întors de la Survivor All Stars

În weekendul trecut, Andreea Tonciu și Elena Ionescu s-au întors cu același avion din Republica Dominicană, ele au fost surprinse de un fan pe aeroportul din Frankfurt, iar dovada e imaginea care circulă în mediul online, postată și de publicația Cancan.

Aceeași sursă a scris atunci că Elena Ionescu ar fi fost eliminată în urma unei probe cu bile.

Ce declara Elena Ionescu înainte de începutul Survivor All Stars

Pe data de 31 mai 2020, Elena Ionescu a fost declarată câștigătoarea concursului Survivor, intrând în posesia premiului în valoare de 250.000 de lei. Anul acesta, ea a revenit la Survivor All Stars, în Republica Dominicană. „Vreau să-mi demonstrez mie că, indiferent de trecerea timpului, pot să îmi depășesc încă o dată limitele”, spunea ea pentru protv.ro.

Nici frigul și nici foamea nu o speriau la fel de mult pe cât o speria dorul de familie, în special de copilul său, iar despărțirea a fost cea mai grea. „Sunt mai multe condiții care te pun în dificultate. Survivor înseamnă spontaneitate, curaj, putere, autodepășire (…) Este imposibil, dar este cel mai frumos joc”, a mai spus artista.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Ana.m. 26.01.2024, 12:32

    À jucat foarte frumos, bravo Elena Ionescu

  • Avatar comentarii

    Claudea 26.01.2024, 13:05

    Nimic interesant. Cartile erau facute.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 26.01.2024, 13:08

    Totuși aveai ce demonstra,ai pierdut pe votul colegilor..

  • Avatar comentarii

    Sofa_King 26.01.2024, 13:51

    Faimoasa? Mai ce cuvinte se folosesc pe aici. Chipesha? Chiparoasa? De asta suntem unde suntem. Promovam funduri in panaloni mulati si buze penisoidale.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 26.01.2024, 15:14

    O sa se foloseasca de banii luati ca sa isi faca retusuri?

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
22:15
Sute de zboruri au fost anulate în Marea Britanie din cauza unei defecțiuni la sistemul de control al traficului aerian. Zeci de mii de pasageri, afectați de întârzieri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!