Monica Bârlădeanu și-a ascuns dramele copilăriei

Monica Bârlădeanu este genul de femeie frumoasă, deșteaptă și puternică, invidiată de cei din jurul ei pentru ambiția și curajul de care a dat dovadă. Ei bine în spatele succesului de azi stau și foarte multe lacrimi. Aceste lacrimi le-a scos la iveală Elena Lasconi, cea care a inițiat campania „Rătăciți în sine. Depresia, boala mileniului”.

Monica a acceptat să-și deschidă sufletul în fața Elenei pentru a trage un semnal de a alarmă și pentru a le arăta celor care suferă de această boală că se pot vindeca. Puțini sunt cei care știu că Monica Bârlădeanu a trecut printr-o experiență traumatizantă pe vremea când era copil, când a fost pusă să aleagă între părinții săi.

Monica Bârlădeanu și-a ascuns dramele copilăriei

„Cei cu care am vorbit au niște povești care sunt mai mult de atât. Uite, îți spun despre Monica Bârlădeanu care m-a impresionat. M-a terminat Monica. Jur. Nu m-am gândit vreo secundă că o să fie așa povestea cu ea. Mi-a povestit de bătăile pe care i le dădea tatăl mamei, inclusiv zgomotele pe care le făceau loviturile în corp, mi-a spus despre divorțul lor, de faptul că tatăl ei a fost diagnosticat ca maniaco-depresiv și s-a sinucis. Sunt lucruri foarte, foarte dure și fata asta mi se pare atât de puternică și atât de curajoasă că a stat de vorbă cu mine. Știa că o filmez, știa că o să fac un reportaj în campania asta, dar vrea să tragă și ea un semnal de alarmă. Știe cât de important este și cât de greu și cât de grav este să nu te tratezi. Sunt lucruri foarte dure pe care o să le auziți în cadrul campaniei”, ne-a povestit Elena Lasconi în direct din studioul Ringier, mărturisindu-ne că a plâns alături de prezentatoarea de la „Ferma vedetelor.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

„Când am întrebat ce s-a întâmplat cu tatăl ei, mi-a zis că a murit și am întrebat ce s-a întâmplat și a fost așa o pauză prelungă, timp în care mie mi se strângea stomacul și mi-a zis că așa a ales el”.

Monica Bârlădeanu și-a ascuns dramele copilăriei- Elena Lasconi la pupitru în studioul Libertatea

Monica Bârlădeanu și-a ascuns dramele copilăriei

Campania „Rătăciți în sine. Depresia, boala mileniului” a început luni, 16 aprilie la Știrile PRO TV de la ora 17:00 și are o serie de reportaje cutremurătoare despre depresie și povești de viață ale unor persoane publice. Alături de Monica Bârlădeanu și Andreea Raicu, Diana Dumitrescu, Oana Roman și Cristina Bălan și-au deschis sufletul în fața Elenei Lasconi și mai ales în fața camerelor de filmat. „Pe mine m-a consumat foarte mult acestă campanie. Eu de 25 de ani de când sunt jurnalist, asta m-a măcinat cel mai mult. Este campania care pe mine m-a terminat pur și simplu. Am avut insomnii, am plâns îngrozitor, am retrăit niște momente din copilărie pe care eu am crezut că nu le-am trăit. M-au terminat poveștile de viață și vreau pe această cale să le mulțumesc tuturor celor care au participat, și vedetelor și oamenilor care și-au pus pe tavă sufletul lor și au avut încredere în mine”, ne-a mai povestit jurnalista în cadrul emisiunii „Interviurile Libertatea”.

De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD
Recomandări
De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD

FOTO: Adrian Manolache

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Ami, drumul de la XXL la XXS. „Am o problemă să găsesc haine pe măsura mea”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI