Cuplul de prezentatori au părăsit televiziunea Realitatea Tv în octombrie 2011 pentru a lucra la postul companiei de telecomunicaţii RCS&RDS, care pregătea la momentul respectiv lansarea televiziunii de ştiri Digi 24. Aceasta a început să emită pe 1 martie 2012, însă nemulţumiţi de condiţiile de muncă cei doi au decis să se întoarcă la Realitatea.
Emma Zeicescu şi Cosmin Stan au făcut Paştele la Mănăstirea Suceviţa
Anunţul a fost făcut de Emma Zeicescu, vineri, pe contul său de Facebook, printr-o postare al cărei titlu este "Un pas înainte... ne revedem la Realitatea TV!"."Vă anunţ prin această postare... demisia mea, demisia lui Cosmin Stan, demisia editorului nostru, Ramona Popa, şi demisia producătorului nostru, Bebe Nicola. Nu obişnuiesc să îmi spăl rufele în public, aşa că nu am de gând să încep acum. Nu mai are sens să vorbim la această oră despre dezamăgirile de parcurs", spune Emma Zeicescu.Ea precizează că telespectatorii îi vor putea revedea în curând la Realitatea TV.
"Plecarea are legătură şi cu nevoia noastră de a funcţiona în cadrul unui proiect TV care să ne pună cu adevărat în valoare. Vom lucra cu Realitatea TV pentru a gândi acest proiect", mai spune Emma Zeicescu.
Citiţi şi: Emma Zeicescu a dat ştirile pe modă | FOTO