Spre deosebire de anii precedenți, când a făcut public faptul că a ajuns la spital din cauza unei intoxicații cu mercur, anul acesta nu a mai suflat o vorbă. Mihaela Borcea a avut probleme mari de sănătate și a ascuns până acum faptul că acest an nu a fost unul prea bun din punct de vedere fizic.
Se pare că problemele de tot felul nu-i mai dau pace Mihaelei Borcea. Pe lângă faptul că tatăl copiilor săi, Cristian Borcea, cu care a rămas în relații foarte bune după divorț, își ispășește o pedeapsă, în penitenciar, fosta soție a acestuia nu s-a simțit mai deloc bine din punct de vedere medical, în acest an.
Mihaela Borcea a ascuns până acum că a avut probleme de sănătate. Mai mult, ea evită să vorbească prea mult despre acestea.
”Cel mai important lucru și cadou este sănătatea. Dacă nu suntem sănătoși, putem avea orice altceva, că nu recuperăm nimic..Nu am avut un an bun în ceea ce privește sănătatea. Nu vreau însă să mă plâng. E o luna frumoasă, să ne bucurăm de tot”, a declarat Mihaela Borcea pentru Libertatea.
La sfârşitul anului 2010, lui Cristi şi Mihaelei Borcea, care pe atunci erau căsătoriți, li s-au depistat, la analize, metale grele în sânge. Cu tratamente de ultimă generaţie, administrate într-o clinică din America, dar şi cu ceva noroc, starea de sănătate a lui Cristi Borcea s-a îmbunătăţit simţitor. Mihaela însă a avut mult de tras. Ea a urmat tot felul de tratamente care promiteau vindecări spectaculoase. Și a cheltuit, conform apropiaţilor, în jur de 20.000 de euro. Dar rezultatele au întârziat să apară. Mai mult, potrivit medicilor, din cauza metalelor grele din sânge, Mihaela risca chiar să facă Parkinson sau Alzheimer, boli grave ale sistemului nervos.
CITEȘTE ȘI: