Orice scenarist ar putea face un film de succes inspirându-se din viața lui. Bob, tenis, baschet, fotbal, atletism, pe toate canadianul Howard Dell le-a practicat la cel mai înalt nivel. Când a venit rândul actoriei, a colaborat cu nume grele din industria mondială a filmului și a jucat exemplat rolul unui detectiv în celebrul serial ”Tânăr și neliniștit”. Cea mai grea confruntare însă a fost cu moartea.

Depistat cu două boli rare la fical, lui Dell i s-au mai dat trei luni de trăit. A vândut tot și a pornit în jurul lumii să caute leac. Aproape trei ani mai târziu a ajuns în comă la spital și, abia atunci, a primit un ficat nou. După transplant s-a întors și mai în forță în domeniile lui de activitate și a continuat să facă performanță.

Tenismena Raluca Sandu l-a adus prima oară în România în 2003. O pregătea pe vremea aceea. 13 ani mai târziu este hotărât să se stabilească aici și vrea să demonstreze din nou câte talente are.

Howard Dell, la schimb cu Laura Bretan

Peste Ocean, Dell nu a participat la competiții muzicale de renume, dar a găsit de cuviință să o facă în România. Astfel, actorul s-a înscris la ”Vocea României” și a susținut deja primul recital, cel din preselecții în fața juraților Loredana Groza, Smiley, Marius Moga și Tudor Chirlă hotărât să-și facă loc pe piața muzicală de aici, iar primul hop e competiția de la Pro TV, care i-ar putea aduce trofeul și premiul de 100.000 de euro. Asta în timp ce la ”Americanii au Talent”, micuța româncă, Laura Bretan, a ajuns în finala concursului cu premiu de un milion de dolari.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Libertateapentrufemei.ro
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
FANATIK.RO
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
FANATIK.RO
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Observatornews.ro
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă
HOROSCOP
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI