În timp ce multe cupluri se ceartă pe custodie, Andreea Bododel, fosta iubită a lui Liviu Vârciu nu are certuri cu fostul ei soț, fotbalistul Tibi Bălan. Cei doi au împreună un băiețel și, în ciuda faptului că sportivul nu-i plătește penie alimentară, Andreea nu-i pune interdicții.
Andreea Bododel și Tibi Bălan s-au despărțit în urmă cu aproape doi ani, tânăra alegând să revină în Constanța, orașul natal, iar el în București. Neînțelegerile dintre ei nu l-au afectat deloc pe fiul lor, care se bucură în continuare de atenție din partea ambilor părinți. Chiar dacă au ajuns la despărțire deoarece nu se mai înțelegeau, semnarea divorțului a fost una amiabilă, la notar, fără prea mari cerințe asupra custodiei sau a pensiei alimentare.
De altfel, conform surselor noastre, Tibi nu-i plătește fiului său nicio pensie alimentară, ci încearcă să-l ajute atunci când are posibilitatea. În aceste condiții, Andreea îi poartă ranchiună și nici nu încearcă să strice relația tată-fiu. Ba din contră, este conștientă că fiul ei are nevoie și de tată, așa că-l lasă pe Tibi să-și vadă fiul ori de câte ori dorește, mai mult, chiar îi permite să-l ia câteva zile la el.
În momentul de față, Andreea reușește să se întrețină singură și nu are nevoie de niciun ban de la fostul ei partener. Fosta iubită a lui Liviu Vârciu a revenit la mare ei pasiune, dansul, iar imediat după divorț s-a reangajat ca dansatoare în cluburile din Constanța. Pe timpul verii tânăra a dansat atât în cluburi cât și la emisiunea matinală prezentată de Răzvan și Dani de pe litoralul românesc