Înlocuirea Gabrielei Cristea cu Bianca Drăgușanu la cârma emisiunii ”Te vreau lângă mine” de la Kanal D nu poate fi decât cel mult o intenție a celor care se ocupă de refreșarea grilei postului turcesc, în condițiile în care cea care ar trebui să preia frâiele show-ului nu are nici cea mai vaga idee despre asta. ”Eu una nu știu nimic despre asta! De azi dimineață mă sună lumea și mă felicită pentru ceva ce eu nu cunosc. Și, fie vorba între noi, am atâta treabă și sunt atât de ocupată cu afacerea mea, încât nici nu știu dacă aș avea timp să fac asta”, a fost prima reacție a Biancăi Drăgușanu, contactată de ziarul Libertatea.

N-o avea ea timp pentru un contract în televiziune dar umblă vorba că negociază cu trei posturi, cele mai importante de pe piața media din România. Sursele noastre ne spun că Bianca a avut discuții destul de avansate cu cei de la Pro TV, cu Antena 1, care pregătește formate noi, dar și cu turcii de la Kanal D, unde iubitul ei, Victor Slav tocmai și-a reluat activitatea de prezentator TV. Se pare însă că negocierile nu s-au referit nicicum la emisiunea ”Te vreau lângă mine”, ci la proiecte noi. Una peste alta, în niciunul dintre cele trei cazuri, Bianca nu a vorbit despre participări sezoniere sau rol de invitat, lucruri pe care nu și le mai dorește.

Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță

Înlocuirea Gabrielei Cristea cu Bianca Drăgușanu. Cristea nu poate fi concediată

EXCLUSIV/ Bianca Drăgușanu negociază cu trei televiziuni, dar... Adevărul despre postul pe care i l-ar fi suflat lui Gabi Cristea

În ceea ce o privește pe Gabriela Cristea, ar fi greu de crezut că se poate discuta despre o concediere a ei dat fiind că este însărcinată în 6 luni.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună