EXCLUSIV | Bianca și-a invitat 100 de rude la nuntă, dar unele au refuzat, speriate de prețul meniului

Comentează

Bianca a investit în jur de 70.000 de euro în petrecerea de nuntă, aşa că totul va fi organizat ca la carte, în cel mai mic amănunt. Însă, cum viitoarea miresică n-a vrut să divulge preţul meniului, aproximat la 100 de euro, cam 60 dintre invitaţi s-au speriat că trebuie să umble la economiile de-o viaţă şi s-au retras pe motiv de lipsă de finanţe.
Spre norocul ei, lista s-a recompletat rapid cu alte persoane care şi-au manifestat dorinţa de a fi prezente alături de celebrul fotomodel în această zi când Bianca şi Victor îşi vor jura credinţă şi în faţa lui Dumnezeu.
Soţia lui Victor a trecut pe listă şi 100 de invitaţi din provincie, care, potrivit unor surse din apropierea cuplului, vor fi cazaţi, pe banii mirilor, la două hoteluri, unul din Pipera şi un altul din Otopeni. La chef nu se va putea intra oricum, ci pe baza unui cod unic, primit prin sms, de la organizatori.

Mirii vor fi păziţi de 200 de «gorile»

Însă cum neamurile de la ţară nu prea au treabă cu tehnologia, iar unele poate nici nu deţin telefon mobil, vor intra pe bază de buletin.
Pentru a nu apărea incidente neprevăzute la chef, Bianca şi soţul ei, Victor Slav, au angajat nu mai puţin de 200 de bodyguarzi, mai ceva ca la nunţile starurilor de la Hollywood, care vor fi cu ochii în patru pe oricine va dori să strice buna dispoziţie a nuntaşilor sau va încerca să pătrundă în incinta centrului de evenimente din Otopeni fără invitaţie.
La un aşa număr impresionant de paznici cu căşti şi cu muşchi lucraţi din greu la sala de forţă este interesant de văzut cine va avea curajul, în noaptea nunţii, să fure mireasa, conform vechiului obicei.
De la masă nu vor lipsi sărmăluţele, dar şi mâncărurile fine, iar tortul va avea mai multe etaje, în funcţie de numărul de meseni.


Va fi dusă la altar de tatăl ei biologic

Jimi Drăguşanu (58 de ani), tatăl Biancăi, de meserie preparator fizic, este foarte încântat de Victor, iar în luna martie, după ce s-au întâlnit la o bere, la Deva, bărbatul a declarat că şi-ar dori să aibă un ginere ca el, căci ar ieşi nepoţi frumoşi.
Bianca şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei alături de Jimi, tatăl ei, preparator fizic la o echipă de fotbal

În plus, cei doi au o pasiune comună: sportul. Părinţii Biancăi, Madi (50 de ani) şi Jimi, au divorţat pe când celebrul fotomodel avea doar 8 ani, iar între timp mama ei s-a recăsătorit.
Numai că soţia lui Victor Slav vrea să fie dusă la altar nu de tatăl vitreg, pe care iniţial nu l-a plăcut deloc, dar care totuşi s-a dovedit în timp a fi un om de treabă, ci de tatăl ei bun: “Când au divorţat ai mei eram mică, aveam vreo 8 ani, dar pentru că nu voiam să locuiesc cu noul soţ al mamei, am rămas cu Jimi. El locuia mai mult prin hoteluri, uneori rămâneam singură în cameră, aveau grijă de mine angajaţii. Îmi plăcea să-l însoţesc pe tata pe stadioane”, povestea, de curând, Bianca.

I-a invitat şi pe medicii care i-au reparat dantura şi i-au pus silicoane

Bianca nu a uitat să-i adauge pe lista invitaţilor la nuntă nici pe cei doi medici care au făcut-o să arate ca o divă de la Hollywood, înainte ca ea să se mute de la Deva la Bucureşti.
Pentru a avea dantură de divă, Bianca l-a plătit cu 7.000 de euro pe stomatologul Sergiu Antonie

Este vorba despre stomatologul Sergiu Antonie, din Timişoara, care i-a reparat complet dantura, contra sumei de 7.000 de euro: “Am îndurat dureri mari, dar au meritat banii. Medicul Sergiu Antonie mi-a făcut o lucrare foarte frumoasă, însă pentru că atunci nu dispuneam de toată suma, i-am plătit în rate”, povestea Bianca, în urmă cu trei ani.
Acesta va sta la masă lângă alt doctor, Ovidiu Ivan, din Cluj, un artizan al operaţiilor estetice, care i-a adus soţiei lui Victor zâmbetul pe buze, după ce i-a pus implant mamar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește