Toată lumea o cunoaște pe Cori Grămescu-antrenoarea. Cum este Cori Grămescu-femeia?
Sunt o persoană normală, uneori timidă și nesigură, alteori încăpățânată și puternică. Sunt foarte apropiată de iubitul meu și încercăm să ne trăim dragostea între două cariere solicitante și o viață socială destul de aglomerată. Ne-am construit pasiuni comune pe care le trăim cu plăcere și încercăm să trăim firesc și normal. Îmi place să mă străduiesc să fiu feminină și elegantă, chiar dacă în unele zile mă simt prea obosită pentru asta, după cum îmi place mai mult decât orice să mă bucur de liniștea casei noastre. Oricat de frumoase și interesante sunt locurile în care călătoresc, întotdeauna abia aștept să mă reîntorc acasă, iar pentru mine asta e important. Altfel, sunt ca orice femeie din România: gătesc cu plăcere, încerc să fiu optimistă și veselă și să îmi găsesc timp pentru toate, în programul meu care începe dimineața și nu se incheie niciodată înainte de ora 21.30.

Te gândești la căsnicie și copii în viitorul apropiat?
Sigur că îmi doresc o familie, ca orice femeie care se bucură de o relație frumoasă. îmi doresc mult copii și sper că mă voi bucura de ei. Prefer să nu mă concentrez pe subiectul mariaj, căci mi se pare mai important ca relația dintre parteneri să fie una bună, decât să existe acea hârtie care poate nu înseamnă la fel de mult. Ma rog însă să am norocul să ma bucur de un mariaj fericit și de o familie numeroasă.

Mulți spun că odată cu venirea copiilor, viața ți se schimbă radical și nu mai ai timp pentru tine. Ești de acord?
Cred că dacă ești un părinte responsabil, îți adaptezi prioritățile și într-adevăr stilul de viața se modifică. Dar nu cred că e un lucru atât de dramatic, mai ales că poți beneficia de ajutorul familiei sau al unei bone. Iar cu putina organizare și bunăvoință, cred că poți răpi puțin timp liber și pentru tine. Sper, cel puțin, să fie așa (haha).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.