De ceva timp, Delia și soțul său, Răzvan Munteanu, au reușit să se mute în casa lor cea nouă, în care au investit peste un milion de euro!

Delia, alături de pufuleții primiți cadou de la Mihai Bendeac

Este vorba despre un duplex într-un cartier rezidențial, din zona Floreasca, ridicat de la zero, cu piscină la ultimul etaj! Acolo, artista și-a aranjat locuința după cum i-a dorit inimioara. Și-a făcut un dressing imens, în care în sfârșit, îi încape toată ținuta de scenă și de stradă, inclusiv accesoriile, gențile și pantofii. A ales mobila împreună cu soțul său, iar în final a decorat pereții. Ornamentele alese? Ei bine, artista a pus peste tot fotografii și tablouri cu ea, fie de la ședințe foto, emisiuni sau din concerte.

”Da, sunt narcisistă”, recunoaște artista mai în glumă mai în serios, atunci când amicii îi calcă pentru prima oară pragul casei.

 

 

 

EXCLUSIV/ Dovada că Delia este narcisistă! Incredibil cum și-a decorat casa!

E o gazdă primitoare

Delia e foarte prietenoasă, iar ușa casei sale este deschisă pentru toți prietenii ei. Atțt ea, cât și soțul său își primesc musafirii ca niște gazde adevărate. Din barul lor nu lipsesc băuturile de calitate și sucurile. Frigiderul este de asemenea plin cu toate bunătățurile, chiar dacă artista nu petrece prea mult timp prin bucătărie. Asta pentru că Delia nu este un as în ale gătitului, ceea ce se compensează însă cu alte calități.

CITEȘTE ȘI:

Ce fac Delia și sora ei, înainte de nuntă. Imagini incredibile

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.