EXCLUSIV | EA ciocneşte şampanie cu milionarii în Monte Carlo, EL se dă cu zmeul în Africa! Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil îşi petrec noaptea dintre ani separat

Comentează

Mihaela a trecut prin trei căsnicii şi tot atâtea divorţuri, motiv pentru care acum suflă şi-n iaurt şi nici că mai vrea să ajungă la altar, indiferent cine îi va mai cere mâna.
Nu mai crede în instituţia căsătoriei, deoarece aceasta macină atracţia fizică, dar şi dragostea şi înţelegerea în cuplu.
Stabilită de cinci ani la Monte Carlo, diva preferă să nu treacă la un nivel superior în relaţia cu Dani, aşa că ei se văd după principiul “vizitele scurte sunt cele mai plăcute”: “Ne vedem la sfârşit de săptămână, uneori chiar mai rar”, a recunoscut ea recent.

Dani şi-a rezervat bilet din vară, la preţ redus

Iar când vine vorba despre vacanţe, şi în această privinţă lucrurile sunt cât se poate de clare, nu de alta, dar Mihaela vrea să petreacă unele concedii doar alături de fiul ei, Ayan (9 ani).
Şi, cum Dani pare, în privinţa timpului liber, mai degrabă burlac, acestuia nu-i rămâne decât să-şi aleagă destinaţia vacanţei după pofta inimii, punând doar degetul pe hartă. Ca şi în alţi ani, de Revelion, cuplul va sărbători separat.
Dacă fosta vedetă tv şi-a propus să rămână la Monte Carlo, unde va participa, conform unei surse din preajma sa, la o petrecere unde îşi vor face apariţia mai mulţi milionari, Dani a ales să prindă noul an în Africa, unde nu-l va bârâi nimeni la cap şi va putea să se dea toată ziua cu zmeul pe apă, sportul său preferat.
“Dani şi-a cumpărat biletul de avion şi de cazare încă din vară, a găsit o ofertă bună, la preţ redus. Nu a zis în ce ţară va merge, nu visează decât să zboare pe luciul apei, cu zmeul”, ne-a dezvăluit un apropiat al lui Dani.


Roxana Ionescu şi-a băgat coada între ei?

Roxana Ionescu (28 de ani), care după divorţ încă nu şi-a găsit un iubit pe placul ei, începuse să-i cam poarte sâmbetele lui Dani, colegul său de la Antena 1, pe care l-a văzut prin Bucureşti mai mult singurel. Iar după ce Oţil a sărit să-i ia apărarea în faţa şefilor comuni, în momentul în care aceştia au decis să o pună pe liber, Roxana pur şi simplu l-a privit cu alţi ochi pe salvatorul ei. În compensaţie, “Mama Natură” l-a răsfăţat pe Dani cu diverse cocktailuri aduse de la firma unde se ocupă de promovarea unui brand de băuturi alcoolice.
«Mama Natură» a divorţat de un an şi nu şi-a găsit încă jumătatea

Când Mihaela a aflat din ziarul Libertatea că lucrurile dintre ei par să se încingă, aceasta a luat atitudine, iar Dani, care intenţiona să o ducă pe Roxana “în interes de serviciu”, la munte, a trebuit să-şi retragă, spăşit, invitaţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește