Chiar dacă, la televizor, a părut că a trecut destul de bine peste momentele încordate din timpul atacului lui Fernando, Mihai Petre a rămas cu spaima în suflet că incidentul s-ar putea repeta.
În prima pauză, când a ieşit din raza camerelor de filmat în faţa cărora a spus că s-a abţinut cu greu să nu reacţioneze, Mihai şi-a mai recăpătat glasul pierdut şi a răbufnit: “Putea să mă omoare! Cum a ajuns ăla la mine fără să-l oprească nimeni? Unde sunt bodyguarzii?”.
Răspunsurile nu au venit imediat, însă producătorii au desemnat un om care să stea lângă masa celor trei juraţi.
“După emisiune ne-a zis că e speriat, că a fost şocat de atacul respectivului concurent care a ajuns până la el. A spus că nu mai jurizează decât păzit. De aceea, lângă masa juriului, chiar în stânga lui, undeva mai jos, am plasat un bodyguard antrenat să nu-i scape nimic. Panicată a fost şi Andra, care e o fire sperioasă, dar ea nu a reacţionat aşa... Agentul îi va păzi pe toţi cei trei membri ai juriului (n.r. - Mihai, Andra şi Andi Moisescu) pentru ca incidentul să nu se mai repete”, ne-au dezvăluit surse din PRO TV.