Vizibil îndurerat și tulburat, în momentele în care familia îl jelea pe cel ce a fost Ioan Stoian, trecut în neființă marți dimineață, Salam a ajuns, la volanul SUV-ului său, până în fața Cimitirului Adormirea Maicii Domnnului, dar, se pare, fără o destinație clară. Îngândurat, a parcurs tot drumul în viteză stânjenitoare pentru trafic, și, ajuns în fața cimitirului unde urma să fie înhumat tatăl său (acolo este înmormântată și fosta sa soție), a cotit brusc, făcând cale întoarsă.

salam

 

Parcă supărat pe Cel de Sus, cu durerea încă vie a pierderii primei sale soții, Ștefania, decedată chiar de ziua manelistului, în urmă cu șapte ani, acesta a evitat slujba condusă de un sobor numeros de preoți și dascăli însă a fost prezent la înmormântare.

salam-suv

În tot acest timp, cortegiul funerar, însoțit de o fanfară, s-a pus în mișcare, ajutat de echipaje ale Poliției Rutiere, care au înțeles durerea oamenilor și au fost tolerante cu amenzile impuse de staționarea mulțimii pe benzile de trafic rutier. Coloana funerară, încărcată cu multe jerbe impresionante, a atras atenția pe unde a trecut, bucureștenii asistând totodată la o paradă publică de automobile de lux.

salam 1 (1)

 

citește si:   Înmormântarea tatălui lui Florin Salam. Manelistul nu a fost la biserică

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.