Larisa Bercea a dat de gustul banilor, care acum, după apariţia ei incendiară de la showul “Românii au talent”, îi vin din toate părţile. Totuşi, tânăra recunoaşte că a fost nevoită să facă o alegere grea.
“Nu am viaţă sentimentală, sunt singură de un an şi un pic. Am abandonat-o fără să vreau. Acum, pentru mine totul se rezumă la muncă. Muncesc foarte mult şi nu am cum să am o relaţie, din cauza jobului. Nu vreau să renunţ la el, pentru că am o meserie bănoasă. Dacă e să aleg între o relaţie şi carieră, o aleg pe aceasta din urmă”, ne-a mărturisit Larisa Bercea.
Acum, după ce în urma spectacolelor şi-a luat un apartament într-un ansamblu rezidenţial din Bucureşti, Larisa strânge bani pentru alt proiect de-al său: vrea să deschidă un club de fitness, în care să predea dansul la bară.
“Am fost contactată de multe doamne şi domnişoare interesate de dansul la bară”, a motivat tânăra. În prezent însă, ea îşi împarte timpul între mai multe cluburi unde dansează, dar are oferte şi pentru a apărea în videoclipuri ori emisiuni, iar efortul merită: câştigă câteva mii de euro pe lună.

Îi plac bărbaţii cu burtică

Chiar dacă e singură, sexoasa şatenă ne-a dezvăluit cum arată bărbatul care vrea să o cucerească. Nu vrea să fie o păpuşă masculină, cu muşchi, epilat şi care să meargă mai mult decât ea la cosmetică.
“Mie îmi plac bărbaţii cu burtică şi cât mai simpli. Să fie foarte atent cu mine, să aibă încredere în mine şi să fie comunicativ”, a explicat ea.
 

DSC_8957.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație