În urmă patru ani, charismaticul solist părea că şi-a găsit jumătatea, în persoana frumoasei juriste Iulia, cu care, de altfel, anul trecut, a şi năşit un băieţel, copilul unor buni prieteni.
La intima ceremonie au mai fost prezenţi Gheorghe Gheorghiu Senior, unchii şi mătuşa solistului, toţi exprimându- şi satisfacţia că preferatul familiei a păşit în biserică la braţul frumoasei doamne. Dar cei doi îşi făcuseră şi planuri de nuntă, deşi Gigi nu mai credea în instituţia căsătoriei după divorţul de Camelia, mama fiicei lui, Andra-Ştefania.
Iată însă că s-a întâmplat ceva între cei doi, pentru că, de un timp, nu s-au mai afişat împreună. Apropiaţii lor ne-au spus că Gigi şi Iulia au decis să pună punct relaţiei, pentru că dragostea dintre ei pălise.
După despărţire, care n-a fost deloc uşoară, Gheorghe Gheorghiu a decis să schimbe locul, ca să-şi schimbe şi norocul, aşa că şi-a luat chitara subraţ şi şi-a mutat reşedinţa pe Litoral, de unde se va întoarce prin septembrie, odată cu plecarea păsărilor călătoare.
Gigi a mai bifat, în anii 90, şi o relaţie cu Anca Ţurcaşiu, dar nici acea poveste, care s-a desfăşurat pe parcursul a patru ani, nu s-a finalizat la altar.
Foto: Vlad Chirea

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie