Fiorul despărţirilor a zguduit lumea mondenă, furişându-se şi în lumea muzicală. Dar iată că aici, ritmul este mai lent..alunecând de la R&B la raggae.
Casa de discuri Roton lansează astăzi primul single Cortes, un featuring ca un experiment chimic exploziv cu nimeni altul decât Connect-R. Piesa ‘Vedeta mea este inspirată dintr-o poveste reală, trăită de curând de către cei doi.
‘Am avut ghinionul să fac cunostinţă cu o femeie superbă. După o poveste de dragoste care părea prea bună ca să fie adevărată…am descoperit ce ascundea sub rochiile ei mulate şi tocurile cui – o aspirantă care nu îşi dorea decât să devină cunoscută, a început Cortes.
‘Ca şi cum aş fi fost victima unui episod din Trădaţi în Dragoste, Nimfa mea a încercat să-l seducă pe prietenul meu, Connect-R. Atunci am înţeles – ea nu făcea decât să încerce să intre în clubul select pe uşa secundară! a continuat el.
Connect-R a intervenit: ‘Pe iubita prietenului meu o interesau mai mult emisiunile mondene decât relaţia cu el. A încercat să mă despartă de Diana, logodnica mea şi să ajungă subiect de presă dar nu îi vom face plăcerea sa îi menţionăm numele pentru că, nu-i aşa – regizorii suntem noi iar ea a pierdut rolul principal.
‘Am lăsat aroma ei păcătoasă în spate şi ne-am vărsat of-ul în cerneală ne-au mărturisit cei doi. Iar ceea ce a ieşit se numeşte…HIT: