Octavia Geamanu rochie galbena

Octavia Geamănu și Marian Ionescu

Octavia Geamănu s-a reîntors la pupitrul știrilor Antena 1

Pasiunea și nerăbdarea de a se întâlni cu telespectatorii prin intermediul micului ecran au convins-o pe soția popularului muzician Marian Ionescu, căruia i-a dăruit un băiețel, să se întoarcă mai repede la muncă. Octavia (33 ani), care împlinește anul acesta 10 ani de când se află la pupitrul Observatorului, se trezește în fiecare weekend la 04.00 pentru a se pregăti pentru știrile de la 7.00, 13.00, respectiv 16.00.

Practic, pentru crainică și soțul său, care, de asemenea, de vineri până duminică se află ”la treabă”, pe scenele țării, cu trupa sa, Direcția 5, weekendul înseamnă săptămâna de luni până vineri, ”pe dos” față de majoritatea ”oamenilor muncii”.

Statutul de mămică au convins-o pe Octavia Geamănu să devină ambasador al unei campanii marca Observator, una în care copiii cu adevărat talentați sunt sprijiniți, nu doar de Paște ori Crăciun, așa cu s-a obișnuit. Octavia s-a căsătorit cu Marian Ionescu în urmă cu doi ani iar la sfârșitul anului trecut a adus pe lume un băiețel, pe Andrei.


Prima imagine cu Andrei, băiatul lui Marian Ionescu și al Octaviei Geamănu. Îi seamănă leit tatălui său


EXCLUSIV/ Octavia Geamănu s-a reîntors la pupitrul știrilor Antena 1 în forță! Prezintă câte trei buletine pe zi


A făcut infarct în timpul Bacalaureatului. Nu a mai rezistat stresului


 

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Cântărețul Dorin Anastasiu, câștigător al trofeului Cerbul de Argint, a murit la 78 de ani
Observatornews.ro
Cântărețul Dorin Anastasiu, câștigător al trofeului Cerbul de Argint, a murit la 78 de ani
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Știrileprotv.ro
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor