După un divorț și o relație aspru criticată de cei din jurul ei, Roxana Ilie a găsit dragostea în brațele unui francez. Deși au doar câteva luni de când formează un cuplu, bărbatul continuă să o suprindă pe Roxana și încearcă să o țină cât mai mult timp în preajma lui.
Roxana Ilie s-a cuplat cu Mihai Pleșea, fostul ei soț, pe când avea doar 19 ani, iar la scurt timp au ajuns în fața altarului. Din păcate, mariajul dintre ei s-a terminat după nici patru ani, când ambii s-au acuzat de infidelitate. Deși doar adevărul îl știu doar ei, atât Mihai, cât și Roxana nu au așteptat să se usuce cerneala pe decizia de divorț și imediat și-au găsit alți parteneri. Fostul manechin s-a afișat la scurt timp cu fiul milionarului Radu Timiș, proprietarul unui brand de mezeluri, Ștefan, însă relația a fost aspru criticată de cei din jurul ei. Chiar dacă păreau că sunt îndrăgostiți, nimeni nu dădea nicio șansă relației dintre ei, mai ales că Ștefan era doar un adolescent de 18 ani, care nu părea să aibă gânduri mari de viitor. Previziunile s-au adevărat, iar în vara anului trecut, cei doi rupeau orice fel de legătură.
O perioadă, Roxana nu a mai crezut în dragoste, asta până să ajungă la Paris, „orașul iubirii”. Aici se pare că l-a cunoscut pe Christopher, un tânăr afacerist, de vârstă apropiată cu a ei, de care s-a îndrăgostit imediat. Sentimentele sunt reciproce ținând cont că tânărul nu pare dispus să stea prea mult timp fără ea. Așa că, în momentul de față Roxana vine destul de rar în România, asta pentru a-și vizita mama și prietenele, iar în restul timpului stă în Franța cu noul ei iubit sau călătorește alături de el.