Momentul, savurat de milioane de telespectatori prin intermediul televiziunii publice, care se contura ca un mic conflict între cei doi, a sudat de fapt o prietenie strânsă. La aproape 30 de ani de când s-au cunoscut pe scena evenimentului muzical de istorie, Octavian Ursulescu și Aurelian Temișan s-au întâlnit să-și sărbătorească prietenia, prin amintiri depănate și mult umor.

EXCLUSIV/Aurelian Temișan, amintiri despre premiul de la Festivalul de la Mamaia 1989. Avea 17 ani și a impresionat ...prin înălțime!

 Octavian Ursulescu, în 1989, când a dat ochii prima oară cu Aurelian Temișan:”Uite unul mai înalt decât mine pe scenă”

”Mi-aduc aminte de parcă a fost ieri. A venit Tavi la mine, cu o seară înaintea galei și mi-a zis ceva ce m-a lăsat întreaga noapte cu ochii lipiți pe tavanul camerei de hotel unde eram cazat. ”Puștiule, ai reușit să impresionezi pe scenă, în concurs”. Premiul primit nu a fost decât confirmarea celor spuse de Tavi”, își aduce aminte Aurelian Temișan, care s-a întâlnit cu prezentatorul său norocos și în 1991, la același festival (”O poveste din vest” la secțiunea ”șlagăre” și ”Ultima modă”- la ”creație”, cântată în duet cu Sanda Ladoși), și în 1993 când a obținut premiul 2 la secțiunea ”creație”, cu melodia ”Mamă mor”, ca apoi, la rândul său, să prezinte festivalul.

EXCLUSIV/Aurelian Temișan, amintiri despre premiul de la Festivalul de la Mamaia 1989. Avea 17 ani și a impresionat ...prin înălțime!

VIDEO EXCLUSIV/Adelina Pestrițu vrea să nască natural și să alăpteze cât mai mult. „Fac orice pentru binele bebelușului”

EXCLUSIV/Margherita s-a lăsat de pop și dance și s-a lansat cu propriul taraf! ”E datoria mea să duc mai departe tradiția”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.