Fiica prezicătoarei Carmen Harra a urcat în avion și a părăsit Florida, înainte de venirea uraganului Irma, așteptat sâmbătă, 11 septembrie.  Aceasta a povestit în direct la Antena Stars prin ce momente a trecut.

Fiica prezicătoarei Carmen Harra este în siguranță

„Deci nu pot să va spun ce stare am, mai ales știind că era acolo și stiu pericolul de neimaginat. Uraganul acesta este cel mai mare întâlnit vreodată în Oceanul Atlantic fără nici o exagerare, un uragan..de gradul 5, cu o viteză fără precedent. Pur şi simplu 95% din clădiri au fost complet devastate, a acoperit de tot insulele…dacă vine cu aceeaşi intensitate rade de pe faţa pământului o parte din florida, langa ocean… Ştiu că fata mea a încercat cu disperare să fugă din Florida a avut mare noroc până la urmă că a prins un avion, nu exista benzină, nu ai posibilitate să pleci cu maşina”, a spus Carmen Harra la Antena Stars.

„Este extrem de dureros, de înspăimântător numai să te gândești că poți sa treci printr-un moment că nici un elemen al naturii nu este mai periculos decât apa, poate că nici cu trenul.. apa cand vine te acopera nu ai cum să te salvezi, este imposibil”, a mai spus Carmen Harra.

Uraganul Irma se îndreaptă către Florida, după ce a devastat mai multe insule din Caraibe. Statul american este în stare de urgență, iar americanii din mai multe orașe au primit ordin de evacuare. Unii și-au pregătit locuințele pentru urgie, sperând ca uraganul să-și piardă din intensitate. Printre aceștia se numără și o familie de români stabilită în Palm Beach, Florida.

Citește și


EXCLUSIV | Români în calea uraganului Irma. Cum s-au pregătit pentru fenomenul extrem


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.