Florin Busuioc a ajuns marți la Filarmonica din Craiova vesel și plin de viaţă, povestește Alex Ciucă. După piesă, însă, când a părăsit scena, actorul era alb la față.

„L-am văzut venind pe domnul Busuioc. Era roşu în obraji, plin de viaţă, iar când a ieşit din spectacol, pe la 20,40, era alb. Eu cred că extenuarea l-a doborât, programul prea încărcat”, spune Alex Ciucă (foto).

FOTO/ El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Alex, recuziter la Filarmonica Oltenia, și-a dat seama că ceva este în neregulă când actorii au început să strige după ajutor. Colegii lui Busu au sunat la 112, iar unul din ei a fost ghidat prin telefon cum să îi aplice manevrele de resuscitare. Era însă prea șocat de cele întâmplate și nu i-a putut aplica manevrele, astfel că cel care a intervenit a fost Alex, care a luat telefonul și a început să îl resusciteze pe Busu, primind indicațiile prin telefon.

„Se vedea că nu mai putea să ţină telefonul, era şocul puternic, era multă tensiune… Am luat telefonul şi am încercat să-l ajut cât am putut de mult pe domnul Busuioc. Vorbeam cu cei de la SMURD, respectam toate indicaţiile pe care le primeam, l-am întors pentru că dânsul căzuse cu faţa în jos şi cu mâinile sub dânsul şi am început masajul cardiac. La telefon îmi spuneau exact cum să fac, eu chiar nu ştiam, îmi spuneau cât de tare să masez. Cam 5 minute a durat până când au ajuns cei de la SMURD”, a povestit Alex, potrivit Adevărul.

Directorul Filarmonicii Oltenia spune că, în urmă cu câteva luni, același recuziter i-a dat primul ajutor și unui coleg al său, care de asemenea intrase în stop cardio-respirator, însă acela nu a reusșit să scape.

„Același recuziter a mai avut un eveniment asemănător, în urmă cu câteva luni, atunci când l-a găsit pe un coleg de-al nostru în aceeași stare ca și pe Florin Busuioc, i-a dat primul ajutor, dar – din păcate – colegul nostru nu a reușit să scape”, a declarat Gabriel Zamfir, directorul Filarmonicii Oltenia, potrivit ziaruldecraiova.ro.

Florin Busuioc, operat de urgență la Craiova și transferat în București

Medicii SMURD care au sosit la fața locului au continuat manevrele de resuscitare și l-au transportat pe Florin Busuioc la Spitalul Județean din Craiova, unde a fost operat și i s-a montat un stens. Miercuri, la câteva ore de la operație, Busu a fost adus la București cu un elicopter SMURD și internat la Institutul „C.C Iliescu” de la Fundeni.

Florin Busuioc a făcut infarct marți seară, la finalul unei piese pe care o juca la Filarmonica Oltenia din Craiova. Actorul a fost resuscitat de trei ori și a ajuns la spital în stare foarte gravă. În prezent, starea lui Busu este stabilă.


CITEȘTE ȘI:

Spitalul de urgență cu program redus! Infarctul lui Busu scoate la iveală problemele grave din sistemul de sănătate românesc

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
BOMBĂ! Divorț ȘOC în showbizul românesc! Cove și Lora au fost ULUIȚI
Playtech.ro
BOMBĂ! Divorț ȘOC în showbizul românesc! Cove și Lora au fost ULUIȚI
De unde are Fâșia Gaza mii de rachete. Arsenalul strâns de militanții palestinieni este o palmă dată Israelului
Observatornews.ro
De unde are Fâșia Gaza mii de rachete. Arsenalul strâns de militanții palestinieni este o palmă dată Israelului
Horoscop 15 mai 2021. Balanțele sunt invitate azi la compasiune, bunătate și căldură sufletească
HOROSCOP
Horoscop 15 mai 2021. Balanțele sunt invitate azi la compasiune, bunătate și căldură sufletească
Caz șocant în Târgu Jiu. Fată de 12 ani, snopită în bătaie de patru adolescente. Imagini cu puternic impact emoțional. VIDEO
Știrileprotv.ro
Caz șocant în Târgu Jiu. Fată de 12 ani, snopită în bătaie de patru adolescente. Imagini cu puternic impact emoțional. VIDEO
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)