Florin Călinescu anunțase în vară, la scurt timp după plecarea de la PRO TV și după o postare pe Facebook care a dat naștere zvonului că și-ar deschide televiziune,va oferi consultanță și consiliere pentru mai multe televiziuni, ajutând la rebranduirea lor.

Nu a spus însă despre ce televiziuni este vorba.

Joi seară, conform Pagina de Media, Prima TV a dezvăluit că este vorba despre posturile din grupul Clever, care deține, pe lângă Prima TV, LookSport, AgroTV, Profit.ro, CineMaraton și altele.

Pe lângă consultanța despre care vorbea în vară, parte a contractului semnat cu Clever de Florin Călinescu este și o emisiune pe care acesta o va prezenta, la Prima TV, din 19 octombrie. Dezvăluirea a fost făcută chiar de prezentator, la lansarea grilei de toamnă, scrie Pagina de Media.

„Începând cu 19 octombrie, o să vedeţi ceea ce am vrut întotdeauna să fac, dar planurile vieţii sunt şi cu flux şi cu reflux”, a declarat Călinescu, conform sursei menționate.

Florin Călinescu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România. La începutul anilor 90 a debutat ca prezentator radiofonic cu emisiunea „Duminicile celor singuri” de la Pro FM. La deschiderea stației din Pache Protopopescu, a realizat emisiunea „Ora șapte, bună dimineața”, urmată de „Chestiunea Zilei” între 1997 și 2001 și 2003.

Secureanu își plătește două avocate, mamă și fiică, din banii spitalului public, în timp ce-l apără în dosarele de corupție
Recomandări
Secureanu își plătește două avocate, mamă și fiică, din banii spitalului public, în timp ce-l apără în dosarele de corupție

În ultimii ani a fost jurat la „Românii au talent”.

„Cu oarecare părere de rău, vă anunț ca renunț la colaborarea cu actualul management al PRO TV. Deci, și la «Românii au talent». Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator. 1 dec. 1995”, a transmis Florin Călinescu pe pagina sa de Facebook, în iulie, imediat după ce a luat decizia plecării de la PRO TV.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO
„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
ȘOC! I-au tăiat microfonul lui Băsescu! HALUCINANT ce a spus despre Putin în Parlamentul European
Playtech.ro
ȘOC! I-au tăiat microfonul lui Băsescu! HALUCINANT ce a spus despre Putin în Parlamentul European
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Viva.ro
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
"Ai zis c-o dăm parte-n parte!". Elevă de 12 ani, bătută de o colegă mai mare chiar sub ochii părinţilor, pe o stradă din Hunedoara
Observatornews.ro
"Ai zis c-o dăm parte-n parte!". Elevă de 12 ani, bătută de o colegă mai mare chiar sub ochii părinţilor, pe o stradă din Hunedoara
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Scandal în cazul Caracal. Avocata familiei Melencu, despre mama Alexandrei: ”A fost păcălită sau știe unde e fata”
FANATIK.RO
Scandal în cazul Caracal. Avocata familiei Melencu, despre mama Alexandrei: ”A fost păcălită sau știe unde e fata”
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Horoscop 6 octombrie 2022. Peștii ar bine să țină cont de vocea ghidului lor interior, care astăzi este mai limpede și mai puternică
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2022. Peștii ar bine să țină cont de vocea ghidului lor interior, care astăzi este mai limpede și mai puternică
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite