Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi un decret privind conferirea titlului onorific „Artist al Poporului” actorului român Florin Piersic, care împlinește mâine, 27 ianuarie, 80 de ani.

Titlul i-a fost acordat actorului Florin Piersic ”în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei scenice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la aprofundarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova”, a transmit președinția de la Chișinău. Și asta, după ce la 10 decembrie 2012, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova, în urma unei cereri, intitulată de Florin Piersic ”Scrisoare de iubire pentru poporul din Republica Moldova”. Cu apariții în peste 55 de filme, Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj. De-a lungul anilor, a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese precum ”Act venețian”, ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ”Gaițele”, ”Idiotul”, ”Logodnicele aterizează la Paris”, „Cartea lui Ioviță”.
La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.