Confruntarea România – Kosovo, difuzată marţea aceasta, de la 21.45, la Antena 1, va fi precedată de o ediţie specială iUmor – iRoast fotbalistic.

Glumele au început încă din culisele emisiunii, unde, întrebat dacă Ion Crăciunescu şi-a adus cartonaşele cu el, Helmuth Duckadam a răspuns fără să stea pe gânduri: „Eu cred că nici nu iese din casă fără ele!”.

img-2-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Direct din peluză, „adevăraţii antrenori ai echipei naţionale“, după cum chiar ei s-au intitulat, cuplul umoristic Nae Alexandru şi Cristi Simion au venit pe platoul iUmor cu cerinţe clare pentru tricolori, chiar înainte de partida România – Kosovo: „Vrem calificare, vrem rezultate, vrem să avem motive să mai plecăm şi noi de acasă, de la soţiile noastre!”.

Cei doi însă să nu s-au sfiit să lanseze o tiradă de glume la adresa fotbalului românesc: „Care e diferenţa dintre un suporter şi un bebeluş? Un bebeluş plânge mai rar!” sau „FRF n-ar trebui să mai vândă fulare suporterilor, ci batiste!”, au fost doar câteva dintre afirmaţiile care au stârnit hohote de râs în platoul iUmor, potrivit Antena 1.

Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”
Recomandări
Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii vor face deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care va avea premiera sâmbătă, 16 septembrie, de la 20.00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY. Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu, dar şi de prezentare.

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Andreeafunduc 12.09.2023, 09:01

Interesant! Hai Romania!

Avatar comentarii

Vrajitoarea 12.09.2023, 08:56

Abia aștept! Cei patru fantastici!

Avatar comentarii

Irinel 11.09.2023, 11:59

Hai Romania! In rest nu ma intereseaza.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.