Cătălina Mustaţă şi Florin Zamfirescu şi-au şocat prietenii şi rudele când au confirmat, ce-i drept, cu o jumătate de gură, că relaţia lor se încheie, după un mariaj de 21 de ani, aparent liniştit şi frumos. Despărţirea lor a lăsat loc multor speculaţii, gurile rele susţinând ba că Zamfirescu, profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, ar avea lipici la studentele lui, ba că mai tânăra lui soţie şi-ar fi găsit alt iubit, de seama ei. Conform apropiaţilor, Cătălina şi Florin nu mai locuiesc împreună de câteva zile. “Nu fac parte din acea categorie de oameni care îşi spală rufele în public. Nu comentez motivele despărţirii, este o problemă intimă”, ne-a declarat, ieri, actorul Florin Zamfirescu, care a mai fost căsătorit de două ori. Cei doi s-au cunoscut la orele de curs, Cătălina fiind studenta lui Florin.
Copiii lui au încercat să-i împace
Actorii Vlad Zamfirescu şi Ştefana Samfira, cei doi copii ai lui Florin, din prima căsătorie, au rămas şi ei surprinşi să afle că tatăl lor se află în pragul divorţului. Ei au decis, potrivit apropiaţilor, să îl împace pe Florin cu Cătălina, însă orice încercare a fost sortită eşecului.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, în care ajung puțini turiști. A renăscut din propria cenușă, are locuri de cazare ieftine și va avea centură. Ține pasul cu Sinaia, Bușteni sau Predeal și are deja zăpadă
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie