„Ierusalimul este un fel de Turnul Babel al religiilor, ceea ce te face să te simţi şi mai spiritual. Mai presus de toate, aici sunt rădăcinile creştinismului, în primul rând. Sunt un om extrem de spiritual. Cred într-un Dumnezeu al meu, flexibil, de care trebuie să-mi fie frică. Cred că trebuie respectate nişte legi”.

După o binemeritată reculegere şi curăţare a sufletului în Oraşul Sfânt, Cătălin Botezatu a pornit spre cea mai sudică localitate din Istrael, Eilat, oraşul celor trei orizonturi, aflat la intersecţia zărilor Israelului, Egiptului şi Iordaniei (Eilat-Akaba-Taba), la care se adaugă priveliştea asupra munţilor Arabiei Saudite, în depărtare. Designerul a avut ocazia să admire şi Dolphin Reef, o rezervaţie de delfini unde simpaticele mamifere trăiesc în cele mai bune condiţii, precum şi Acvariul cu peşti exotici unde a urmărit cum se hrănesc cei 25 de rechini din rezervaţie.

Bijuterii din aur alb şi galben pentru concurentele Next Top Model

Cătălin a fost invitat să viziteze şi fabrica Eilat Stone unde se produc minunatele pietre de Eilat, folosite în bijuterii. Designerul a avut ocaza să şlefuiască singur o bijuterie, secţionând o rocă şi transformând-o, prin proceduri speciale, într-o minunată piatră turcoaz de Eilat. Apoi, a fost invitat să admire showroom-ul fabricii, unde a primit cadou bijuterii din aur alb, galben dar şi şiraguri cu pietre de Eilat pe care le-a dăruit concurentelor de la Next Top Model. În showroom a cunoscut o frumoasă tânără de origine română care şi-a exprimat dorinţa de a participa la urmatorul sezon “Burlacul”.

Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian
Recomandări
Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian

Cătălin a fost şi la fosta cetate a lui Irod, Masada dar şi la Marea Moartă unde a avut ocazia să testeze minunea fizicii naturale: a plutit pe suprafaţa apei sărate, citind ziarul. Ultima etapă a vacanţei din Israel a fost rezervată coastei de Vest a ţării. La Tel-Aviv, Cătălin a locuit la Dan Hotel Tel Aviv, în apartamentul unde a fost cazat Michael Jackson, dar şi mai multi preşedinţi de-a lungul istoriei. Încântaţi de prezenţa celui mai cunoscut designer din România, patronii hotelului au întins o masă îmbelşugată special pentru vedeta din România.

0-332162-scriindbiletulpentruzidulplangerii.jpgA fost la clubul în care mergea şi Paris Hilton

Tel Aviv este cunoscut pentru viaţa de noapte extrem de activă. După ce a cinat într-un restaurant de cinci stele, Cătălin Botezatu a fost invitat la VIP lounge-ul unui club pe care l-a frecventat şi Paris Hilton. A fost servit cu fructe şi şampanie de lux şi a dansat alături de peste 2500 de petrecareti.

Cătălin a plecat spre Haifa, cel de-al treilea oraş ca mărime şi populaţie din Israel, unde a vizitat superbele grădini Bahai, un spaţiu unic dedicat adepţilor acestei religii. El a văzut şi centrul Kabbalah, frecventat chiar de Madonna.

Ultima zi a vacanţei din Israel a fost rezervată relaxării pe plaja din Tel Aviv unde, la 27 de grade Celsius, Cătălin a putut face plajă şi o revigorantă baie în Marea Mediterană.

Opera cumplită a președintelui Iohannis
Recomandări
Opera cumplită a președintelui Iohannis

Citeşte şi: Fosta iubită a lui Bogdan Vlădău îl vrea pe Cătălin Botezatu

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Viva.ro
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el
FANATIK.RO
Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea
Observatornews.ro
Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI