Nu a fost nici cea mai pudică și nici cea mai dezinvoltă dintre vedetele noastre, dar, cu toate acestea, și-a dezgolit bustul proaspăt trecut prin cabinetul esteticianului taman când se aștepta mai puțin. Laurette a fost vedeta unei prezentări de modă destinată rochiilor de mireasă. Evident, pentru creatorul piesei vestimentare albe și decoltate pe care a purtat-o, pielea tuciurie al Laurettei a fost atuul perfect. Astfel, mulatra a fost angajată să defileze în fața unui public numeros și a zecilor de fotografi adunați la eveniment, pentru ca înainte de ieșirea din scenă să se întoarcă și să arunce buchetul asortat ținutei, într-un gest amplu. Acela a fost momentul fierbinte al prestației întrucât, atunci când a întins mâna pentru a face vânt florilor peste cap, rochia i-a alunecat de pe umăr și i-a degolit complet unul dintre sâni.

Laurette s-a ales cu vergeturi vizibile după sarcină și silicoane

laurette sani (1)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Detaliul sexi a fost dublat de unul mai puțin estetic. Trecută printr-o naștere și mai multe măriri de sâni, pielea Lauretei a avut de suferit, iar vergeturile evidente au ieșit la iveală. Surpinsă de incident, fosta asistentă TV nu a fost suficient de spontană să se acopere în secunda doi și fotografii prezenția au surprins tot ce era de surprins. Practic, chiar dacă nu a vrut, Laurette ne-a artătat cum s-a tunat, bustul ei redobândindu-și fermitate și un volum decent, după implantuirle uriașe care au disproporționată o perioadă bună de timp.

FOTO: Dumitru Angelescu

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Tânără româncă, ucisă fără milă în Italia. Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta
Observatornews.ro
Tânără româncă, ucisă fără milă în Italia. Elena a fost înjunghiată în apartamentul pe care abia îl închiriase, în Aosta
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)