Festivalul Neversea a continuat vineri, pe plaja din Constanța, unde zeci de mii de oameni au dansat și au fredonat melodiile cântate de artiștii care au urcat pe scenă.
Ziua 2 de la Neversea i-a adus la Constanța pe Sean Paul, Danny Avila, Afroack, Grasu XXL și The Motans.
„Știam că publicul din România știe să se distreze dar în această seară mi-au depășit toate așteptările. A fost nebunie curată și m-am simțit incredibil de bine pe scenă. Mi-aș dori să mă reîntorc aici”, a declarat Sean Paul, unul din cele mai mari nume care au urcat anul acesta pe scena Neversea.
Potrivit organizatorilor, la Neversea au participat, vineri seară, în a doua zi a festivalului, peste 60.000 de persoane din România și din străinătate.
Plaja din Constanța a fost neîncăpătoare, iar imaginile surprinse de fotoreporterul Libertatea Eli Driu vorbesc de la sine.