Staţiunea Sinaia a prins viaţă sâmbătă seara, într-un spectacol care s-a întins până în zori. A fost atât de plin parcul central, încât abia mai aveai loc să arunci un ac prin mulţime. Printre cei care au urcat pe scenă s-a numărat şi Robert Turcescu. Jurnalistul, acum în ipostază de artist, a susţinut primul său recital în faţa a mii de spectatori alături de colegii din… ”Casa Presei”.
Chiar dacă a avut emoţii, Robert Turcescu s-a descurcat de minune pe scenă şi a cântat live mai bine de o oră. ”Pentru noi, să sărim direct din sala de repetiţii în faţa a peste 10.000 de oameni a fost nu numai o provocare, a fost cu goluri în stomac, mi s-a părut că sărim cu paraşuta şi nu o să se deschidă paraşuta, sentimentele sunt de genul ăsta. Sunt foarte bucuros de lucrul ăsta, că Sinaia ne-a iubit în seara asta”, a declarat Turcescu, la sfârşitul showului.
Tot sâmbătă seara au mai concertat Vama şi Ştefan Bănică Junior, ultimul lăsându-se aşteptat mai bine de o jumătate de oră. Prin organizarea festivalului Sinaia Forever, se celebrează şi împlinirea a 318 ani de la atestarea oficială a staţiunii prahovene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.