ANDREEA ANTONESCU ŞI ANDREEA BĂLAN

Fetele de la Andre erau trendsetteri la sfârşitul anilor ’90, având multe fane care le copiau atât stilul vestimentar cât şi machiajul.
Andreei Antonescu nu îi lipsea conturul închis al buzelor, iar ochii şi-i contura adesea cu un creion negru. Colega ei de trupa era adepta rujului aprins combinat cu fard colorat, în nuanţe metalice, iar pe scenă purta ştrasuri aplicate pe faţă.

Chiar dacă atunci era la modă, acest tip de machiaj ar fi urât după standardele de azi. Şi trebuie să recunoaştem că cele două vedete, chiar dacă nu mai sunt adolescente, arată mai bine cu machiajul care este la modă astăzi.

SURORILE BAMBI

Fard asortat cu hainele, culori şterse, buze vineţii, arcada pictată cu bleu, contur închis al buzelor, fetele de la Bambi au bifat cam toate trendurile acelei perioade. Da, ştim că asta se purta şi că toate fetele se machiau aşa, însă nu putem să nu ne minunăm cât de urât le stătea celor două vedete cu machiajul respectiv, care le îmbătrânea cu mult.

Trendurile de astăzi li se potrivesc mult mai bine şi chiar dacă uneori mai exagerează cu machiajul, Raluca şi Denisa fac alegeri mult mai bune decât în trecut.

GIULIA ANGHELESCU

Altă trupă de fete, alte machiaje dezastruoase după standardele de azi, dar foarte trendy după moda acelor ani. Fetele de Candy, în frunte cu Giulia, purtau rujuri prea închise la culoare, dermatograf negru din abundenţă şi toate celelalte trenduri deja menţionate.

Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?
Recomandări
Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?

Astăzi, deşi obişnuieşte să poarte ochii bine conturaţi, Giulia este mai frumoasă.
Buzele date numai cu puţin gloss sunt mult mai senzuale, mai ales că vedeta are buze frumoase, care nu trebuie făcute să pară mai mari prin contur.

ANDA ADAM

Nu ştim ce le plăcea vedetelor atât de mult la creionul de buze negru-maroniu, dar această imagine cu Anda Adam este dovada clară că le stătea foarte prost. În prima imagine, Anda ar arăta foarte bine, având în vedere că ochii sunt foarte puţin machiaţi, dacă nu ar avea buzele conturate.

În a doua imagine, artista este de nerecunoscut. Chiar dacă poartă un machiaj excentric de scenă, acesta îi vine perfect şi îi pune în valoare chipul frumos.
Vezi mai multe vedete cu machiaje dezastruoase, pe Unica.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
FANATIK.RO
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
GSP.RO
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te menține în cea mai bună formă
FANATIK.RO
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te menține în cea mai bună formă
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Observatornews.ro
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI