Gabriela Cristea fără pic de machiaj. Ce i-au spus fanii

Comentează
gabriela cristea

Gabriela Cristea, vedeta Kanal D, apre să aibă convingerea că frumusețea naturală nu poate da greș niciodată, așa că nu s-a sfiit să posteze pe Facebook o imagine cu ea în care apare complet nemachiată.

Gabriela Cristea apare fără pic de machiaj, alături de soțul ei într-o imagine postată chiar de ea pe rețelele de socializare.

"Eşti mai frumoasă nemachiată, mai copilăroasă.”, ”Arăţi minunat!”, ”Eşti frumoasă!”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani în dreptul imaginii în care apare alături de Tavi Clonda.

Gabriela Cristea a vorbit despre boala de care suferă: „Aveam tot felul de stări”

Vedeta, în vârstă de 42 de ani,  a povestit despre cum a descoperit că are probleme cu glanda tiroidă și cum a reușit să le depsiteze la timp.

„Simptomele acestei afecțiuni pot fi confundate cu multe alte boli. Eu pot să spun că am fost un caz fericit. Eu în momentul acesta pot să îmi țin oarecum problemele sub control fără medicație. Dar, spre norocul meu, am descoperit că aș putea avea aceste probleme sau că tind spre a căpăta aceste probleme exact în momentul în care eleîncepeau să se declanșeze.

Faptul că eram obosită, că aveam tot felul de stări pe mine nu m-au pus pe gânduri pentru că le puneam pe seama stresului, a faptului că munceam foarte mult.

La un moment dat mi-am făcut analizele și mi-am făcut și factorii endocrini și totul a fost în regulă. Iar 3 luni mai târziu, a trebuit să refac aceste analize pentru că un alt medic mi le-a cerut. Le-am repetat și în momentul acela am descoperit că sunt peste parametrii normali. Nu cu mult, abia sărisem de parametri.

Am căutat un endocrinolog și am ajuns la unul care mi-a spus că bine ar fi să facem lucrurile de manieră nemedicamentoasă. Adică, hai să încercăm să nu mai fim așa de stresați, hai să încercăm să avem un regim de viață echilibrat, hai să facem un pic de sport și să vedem la ce rezultate ajungem. Eu am ajuns când trebuia”, a declarat prezentatoarea de televiziune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
trenuri electrice alstrom
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
07:25
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 8 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:19
Cea mai mare instalație de captare a carbonului din Europa s-a deschis în Olanda: 12 milioane de tone de CO₂ vor fi trimise în Norvegia și stocate la 2,6 km sub mare
07:07
O victorie destul de colosală
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?