Gina Chirilă, Larisa Udilă și Marisa Paloma au participat recent la un eveniment care a avut loc în Milano, însă drumul până acolo a fost unul neplăcut pentru fosta soție a lui Bogdan Vlădău.
Vedeta în vârstă de 32 de ani le-a dezvăluit fanilor săi din mediul online că are anxietate de zbor, însă chiar și așa zboară destul de des, astfel că s-a urcat în avionul spre Italia alături de prietenele ei.
Din păcate pentru ea, Gina Chirilă s-a speriat destul de tare de această dată, deoarece avionul a avut probleme tehnice, astfel că pasagerii nu au știut dacă vor pleca sau nu spre Milano. Iar toată incertitudinea a durat aproximativ două ore!
Potrivit celor spuse pe Instagram, la story, de fosta soție a lui Bogdan Vlădău, zborul a fost foarte ok, până la urmă, chiar dacă ea s-a gândit serios, la un moment dat, să coboare din avion, înainte de a decola.
„Pentru cine nu știe, eu am anxietate de zbor. Nu atât de rău încât să nu zbor, pentru că zbor foarte mult, dar suficient cât să analizez fiecare zgomot și fiecare mișcare a avionului. Ei bine, dimineața asta a fost fix testul de care nu aveam nevoie. Ne-am urcat în avion și, înainte de decolare, ni s-a spus că există o problemă electrică la bord și că trebuie verificată. Am stat aproape două ore în avion, fără să știm dacă mai plecăm sau nu. La un moment dat, recunosc, singurul meu gând era: eu vreau să cobor din avionul ăsta.
După toate verificările, ni s-a spus că problema a fost rezolvată și că putem pleca. Cu același avion! Vă imaginați ce discuții aveam eu cu creierul meu în momentul ăla... Am plecat, zborul a fost foarte ok și am ajuns cu bine. Dar cred că azi am făcut terapie de expunere pentru anxietate de zbor fără să mă înscriu la ea”, a scris Gina Chirilă pe pagina ei de Instagram, la story.