Cătălin Arabu' şi soţia lui, Mariana, pe care o cunoştea încă din copilărie, au ţinut neapărat să respecte toate tradiţiile, aşa că şi-au organizat singuri petrecerea de nuntă. Şi, pentru a ieşi din tipare, invitaţii au fost aşteptaţi cu decoruri "sofisticate" din cârnaţi, fructe sau pui, iar naşii mari, Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu, au fost întâmpinaţi în loc de tradiţionala şampanie cu câte un ananas răcoritor.
Bineînţeles că de la o aşa nuntă cu pretenţii nu putea lipsi limuzina, iar naşul Silviu Prigoană a dat dovadă de generozitate de câte ori tradiţia a cerut-o.
Petrecerea a fost încinsă de prietenii buni ai mirelui, Adi Minune, Adi de la Vâlcea, Vali Vijelie şi alţi manelişti fiind cei care au cântat până dimineaţa.
Acum, Cătălin Arabu' se află în Toronto, Canada, unde s-a stabilit de câţiva ani şi unde continuă meseria care l-a consacrat. A reuşit să-şi cumpere o casă şi chiar dacă soţia lui nu mia lucrează, cei doi se descurcă foarte bine, dorindu-şi ca în viitor să devină şi părinţi.
Înainte de relaţia cu actuala parteneră de viaţă, Cătălin Arabu' a avut o relaţie de cinci ani cu Minodora, de care s-a despărţit în 2005. După un an de la despărţire, cântăreţul s-a căsătorit, apoi a plecat în Canada.