Gemenii în vârstă de doi ani şi jumătate ai lui Jennifer Lopez şi-au făcut debutul în modă. Max şi Emme au realizat un pictorial pentru Gucci, linia pentru copii, informează dailymail.co.uk.
Cântăreaţa s-a lăsat fotografiată alături de copiii săi pe plaja din Malibu, jucându-se în nisip. "Este prima dată când am lucrat în acest fel alături de copiii mei. A fost o experienţă specială. Am mai făcut o şedinţă foto când aveau trei săptămâni, dar acum că au doi ani şi jumătate este complet diferit!", a declarat soţia lui Marc Anthony.
Aceasta a adăugat: "Emme îşi alege singură ţinutele şi îi place să doarmă în rochiţa ei de prinţesă. Pe Max îl îmbrac mai greu, el preferă să alerge prin casă dezbrăcat".
Foto: EPA