Îi calcă pe urme Simonei Halep. O cântăreaţă de la noi îşi face poze selfie în scopuri umanitare

Comentează

Scopul campaniei “Selfie for life”este acela de a strânge bani pentru copiii bolnavi de cancer.

“Cu mare drag mă alătur şi eu campaniei #SelfieForLife şi provoc mai departe pe Doru Todorut, Anthony Icuagu Official şi Giulia să-mi urmeze exemplul. Îmi doresc să ne strângem cât mai mulţi şi, împreună, să-i ajutăm pe copiii bolnavi”, a spus XONIA.

“Ne onorează gestul XONIEI şi îi mulţumim din suflet că a acceptat să ne sprijine în această acţiune. Speram să ni se alăture cât mai mulţi oameni pentru că fiecare selfie este extrem de important, fiecare ajutor pe care îl primim contează enorm. Doar împreună putem face minuni. Sunt foarte mulţi copiii care au nevoie de noi şi sper că vom reuşi să strângem cât mai mulţi bani pentru a le întinde o mână de ajutor”, a declarat Otilia Caloian, vice-preşedintele asociaţiei Fight For Life Charity.

Simona Halep a acceptat să se alăture campaniei Selfie For Life la provocarea echipei Steaua Bucureşti. Jucătoarea de tenis a declarat că va urma toţi paşii campaniei, adică să-şi facă un selfie amuzant, o fotografie care să creioneze un zâmbet pe chipul unui copil bolnav, să o posteze pe Facebook, să doneze o sumă de bani în contul asociaţiei Fight For Life Charity şi să provoace mai departe alţi trei prieteni să-i urmeze exemplul.

Pașii campaniei #SelfieForLife sunt:

1. Fă-ți un selfie amuzant care să creioneze un zâmbet pe chipul unui copil bolnav de cancer. Distribuie-l pe Facebook, Twitter sau Instagram, împreună cu afișul campaniei și adaugă hashtag-ul #SelfieForLife

2. Fă o donație către Fight for Life Charity

3. Provoacă să facă același lucru pe încă cel puțin trei prieteni

“Fight for life Charity” este o organizație umanitară non-profit, non-guvernamentală, înființată din necesitateași dorința de a le acorda oamenilor nevoiași șansa la o viață mai bună.

Donațiile se pot face direct, pe site-ul www.fightforlife.ro sau în următoarele conturi:

Cont în LEI: RO60 PIRB 4240 7611 3000 1000 , deschis la Piraeus Bank

Cont în LEI: RO 14 INGB 0000 9999 0434 7811, deschis la ING Bank

Cont în EURO: RO 04 INGB 0000 9999 0448 8447, deschis la ING Bank

Cont în USD: RO 74 INGB 0000 9999 0448 8448, deschis la ING Bank

Cod SWIFT: INGBROBU

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Kaufland lansează noul concept de drogherie Beauty Zone în magazinul Barbu Văcărescu din București. Foto: Hepta
24 sept.
Kaufland deschide drogherie cu produse virale, inclusiv de la K-Beauty, celebrele cosmetice coreene
Un bărbat de 66 de ani a fost reținut în Vama Galați după ce a furat o borsetă cu 3.000 de euro dintr-un restaurant din Aeroportul Otopeni. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română
24 sept.
Un bărbat a furat 3.000 de euro din aeroport și a vrut să fugă în Republica Moldova, dar a fost prins în Galați
MONDEN
Gabriela Prisăcariu
24 sept.
Cum a apărut Gabriela Prisăcariu pe o plajă din Grecia. Reacția lui Dani Oțil din Malta: „Cine vă pozează, doamnă?”
Dan Negru prezintă emisiunea „The Floor” | Foto: Kanal D
24 sept.
Dan Negru, anunț oficial despre emisiunea lui de la Kanal D. Ce se întâmplă cu „The Floor” din luna octombrie 2026: „Asta face”
POLITIC
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani alături de soția sa, Cătălina Manea. Foto? Facebook / Siegfried Mureșan
24 sept.
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani de căsnicie alături de Cătălina Manea: „La mulți ani nouă!”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
24 sept.
Siegfried Mureşan susține că nu a călcat niciodată în birourile SRI sau SIE: „Prietenii noştri din PSD au făcut ceva pe la SRI”
Ultimele știri
24 sept.
Trei hoți mascați au furat Porsche-ul gimnastei Simone Biles. Tripla medaliată cu aur a rămas și fără un câine
24 sept.
Rheinmetall plătește penalități de zeci de mii de euro pe zi României pentru întârzierea sistemelor antiaeriene. Radu Miruță: „Sunt sume imense”
24 sept.
Oana Țoiu compară relația cu SUA cu un „milkshake” ale cărui ingrediente nu mai pot fi separate
24 sept.
Vouchere de vacanță 2026: profesorii pot depune cereri pentru 800 de lei până pe 24 octombrie, dar banii trebuie ceruți până pe 15 octombrie
TRENDING
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Analiză
24 sept.
„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat
24 sept.
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop Urania pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop varsator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
ceață
24 sept.
Ploi, ceață și minime de 0 grade: ANM anunță cum va fi vremea în ultimul weekend din septembrie și primele zile din octombrie
Ministra mediului, Diana Buzoianu. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
24 sept.
Diana Buzoianu cere stare de alertă în București și Ilfov, în urma arderilor ilegale din Sintești
Curtea de Apel București obligă Primăria Brașov să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje construit ilegal în Poiana Brașov. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
24 sept.
Decizie controversată la Curtea de Apel București: Primăria Brașov, obligată să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje în Poiana Brașov
Unai Iparragirre
24 sept.
Cine e Unai Iparragirre, noul director de programe de la PRO TV. Va coordona și strategia de conținut pentru televiziune și VOYO
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?