Ilie Năstase, fostul mare tenismen, ne-a dezvăluit câte iubite i-au trecut prin pat: «Am avut câteva sute de femei!»

Comentează
Arhiva foto

Libertatea: Luna aceasta s-au împlinit 38 de ani de când aţi devenit numărul unu mondial în tenis. Vă mai amintiţi cum a fost atunci?Ilie Năstase: Eram înduioşat. Cred că oricine ar fi fost aşa în locul meu. Chiar dacă nu sunt o fire emotivă, pot spune că, atunci, emoţiile au pus un pic stăpânire pe mine. Am rezistat şase luni pe prima poziţie.
Conducerea comunistă din acea perioadă v-a obligat să dedicaţi acest succes conducătorului iubit sau partidului?
Nu am avut probleme de acest gen. Nu mi s-a spus niciodată ce să spun. Probabil că, dacă mi s-ar fi impus ceva, aş fi părăsit imediat România.
Pentru dumneavoastră, Parisul reprezintă oraşul de care vă simţiţi legat sufleteşte. Pe unde vă place să vă plimbaţi când veniţi aici?
În zona Arcului de Triumf şi pe Champs Élysées, una dintre zonele care-mi plac cel mai mult în Paris. Şi apoi merg la Saint-Germain, acolo unde sunt toate restaurantele.
Aveţi unul anume unde preferaţi să mergeţi?
Am două restaurante preferate. Unul este cu specific italian, iar celălalt, chinezesc.





Se zvonea că ar fi trăit 2.000 de idile

Aţi fost vreodată tentat să obţineţi cetăţenia franceză?
Nu, pentru că niciodată nu am avut probleme legate de paşaport sau de a pleca din România când vreau eu.
Aţi scris în cartea dumneavoastră că prima experienţă sexuală aţi avut-o la Paris...
(râde) Am povestit lucrul acesta în carte, pentru că a fost ceva mai haios. Şi, până la urmă, aşa s-a întâmplat. Eram cu Ţiriac şi într-o seară am dat de nişte fete... sunt chestii de tinereţe.
Pentru că vorbim de femei, s-a spus că aţi avut aproape 2.000 de iubite. Care e realitatea?
Asta e doar fabulaţia presei. E adevărat că am fost întrebat la un moment dat câte iubiri am avut şi am spus că nu ştiu, pentru că nu am stat niciodată să le număr.
Şi, totuşi, care este adevărul?
Când s-a scris cartea, pentru că tot s-a insistat pe această idee, m-am enervat şi am spus brusc că au fost 2.000 de femei. Adevărul e că au fost mult mai puţine de 2.000. Am avut, probabil, câteva sute.
Dacă aţi fi făcut fotbal de performanţă, unde credeţi că aţi fi ajuns din punct de vedere valoric?
E foarte greu să spun acum acest lucru. Fotbalul l-am simpatizat de mic. Dar aşa a fost să fie, să mă îndrept către tenis de câmp. În cele din urmă am ales sportul care mi-a plăcut cel mai mult. Şi s-a dovedit că am făcut o alegere bună.
Ce sentiment aveţi atunci când mergeţi la Roland Garros şi ajungeţi în incinta complexului, pe strada Ilie Năstase?
E o mândrie. Să îţi vezi numele acolo e, totuşi, ceva. Dar asta e în Franţa, nu în România. Îl aştept pe domnul primar general Oprescu să facă o astfel de stradă şi în Bucureşti. Glumesc. Am spus aşa, pentru că Sorin (n.r.- Sorin Oprescu) îmi este foarte bun prieten.










Se laudă şi cu trei neveste

Ilie Năstase a fost căsătorit de trei ori şi are cinci urmaşi, recunoscuţi oficial. Nathalie (36 de ani), Nicholas (24 de ani) şi Charlotte Alexandra (21 de ani) sunt copiii lui “Nasty” din primele două căsătorii, cu Dominique Grazia şi cu Alexandra King.

Dominique Grazia, prima soţieAlexandra King, a doua consoartăAmalia Năstase, ultima nevastă

Nathalie locuieşte la Paris, ca şi mama ei, Dominique, iar Nicholas şi Charlotte Alexandra stau în New York cu Alexandra King. “Nasty” mai are două fetiţe, Alessia (8 ani) şi Emma (4 ani), rodul căsniciei cu Amalia, de care a divorţat anul trecut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!