Ilinca Vandici a putut răsufla pentru moment ușurată. Ea a reușit să ”fenteze” Poliția Rutieră din Bihor, în instanță!

Ilinca Vandici s-a tuns scurt. Cum au reacționat fanii după ce i-au văzut noul look

Astfel că, vedeta tv nu a devenit pieton, asta în ciuda faptului că a fost prinsă conducând cu viteză în timp ce se ducea spre Oradea, la rudele sale, chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă, în anul 2015! Prezentatoarea a rămas astfel cu permisul în geantă, după ce a făcut plângere contravențională. Ilinca  a obținut nu mai puțin de patru amânări, fiecare de mai bine de o lună, iar în final a câștigat procesul pe care ea însăși la intentat. Riscul de a rămâne fără permis nu a trecut însă.

Ilinca Vandici se judecă de mai bine de un an cu Poliția! A fost chemată la apel!

De data aceasta a fost rândul Inspectoratului de Poliție din Bihor să o cheme în fața instanței, după ce a făcut apel la prima decizie! Astfel că, prezentatoarea va trebui să dea din nou cu subsemnatul, la începutul lunii aprilie, când are loc prima înfățișare! Ilinca Vandici, ca de altfel majoritatea vedetelor, este dependentă de mașină, iar dacă va rămâne pieton cu siguranță că nu-i va prinde prea bine. Mai ales acum, când este însărcinată și are multe drumuri de făcut!

REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”
Recomandări
REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”

CITEȘTE ȘI: Ilinca Vandici este o gravidă fericită. Nu are stări de vomă și se simte excelent în primul trimestru de sarcină

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Animalul care a speriat pe toată lumea. Oamenii au crezut că aduce lucruri rele peste ei
FANATIK.RO
Animalul care a speriat pe toată lumea. Oamenii au crezut că aduce lucruri rele peste ei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!