Imagini cu gospodăria lui Florin Călinescu de la Buftea. Are găini, porci, bibilici, dar și o grădină cu legume și o livadă

 1 comentariu
Arhiva foto

Florin Călinescu s-a retras din televiziune și de curând a anunțat că revine în politică, fără să dezvăluie partidul din care va face parte. De ceva vreme el s-a retras la țară, la Buftea, lângă București, are o gospodărie mare, cu animale, grădină, livadă, chiar și silozuri pentru depozitarea cerealelor.

În vârstă de 67 de ani, Florin Călinescu deține mai multe proprietăți la țară, dar și în străinătate. Are și casa părintească din județul Argeș, acolo unde merge gestul de des. Totodată, el are și alte locuințe. „Nu m-am mutat definitiv la țară. Am o tactică, mi-am făcut niște locuri în care când mă plictisesc de condus mașina să mă opresc să stau câte o săptămână, am mai multe case în mai multe locuri, dar nu le popularizez.

Am și la mare, dar nu la noi, dar și la munte. Peste tot”, spunea Florin Călinescu într-un interviu pentru Cancan. De data aceasta, el a atras atenția cu gospodăria pe care o are la Buftea, în județul Ilfov, lângă București.

Gospodăria lui Florin Călinescu din Buftea

Florin Călinescu are o gospodărie mare, cu multe animale, o grădină cu fructe și legume, o livadă și, mai nou, silozuri pentru stocarea cerealelor. „Ocupat cu viața la țară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieți și trei fete, 42 de bibilici, 9 gâște, doi câini lupi și doi Schnauzeri pitici. Am avut și capre cu iezi”, povestea el acum ceva vreme.

Într-un vlog pentru Domeniul Anghel, Florin Călinescu povestea în urmă cu opt luni că se bucură de viața la țară, dar și că la Buftea e aproape de București și poate ajunge rapid în Capitală. El a prezentat prima dată cotețele găinilor, unde avea și pui.

Lângă, Florin Călinescu avea și o livadă cu pomi fructiferi. În curtea sa spațioasă, el are și mai multe silozuri pentru cereale, dar și un hambar pe care a montat panouri solare pentru energie.

„Uitați cât fân e aici, mă gândesc să-mi iau și o vacă, un cal. (...) Vreo trei oi și un berbecuț aș lua să mișune pe aici”, a spus el într-un clip pe YouTube.

Florin Călinescu și-a dat demisia de la Pro TV în 2021

Florin Călinescu și-a dat demisia de la PRO TV în vara anului 2021, atunci când a renunțat la rolul de jurat de la „Românii au talent”. Prezentatorul a semnat apoi un nou contract cu Prima TV, unde a avut propriul show.

Emisiunea lui Florin Călinescu nu a rezistat decât câteva luni pe post, pentru că proiectul a fost scos din grila de programare mai repede decât s-ar fi așteptat, asta din cauza audiențelor care nu au fost conform așteptărilor.

El spunea atunci că are de gând să revină în televiziune prea curând. „Nu mi-e dor de televiziune, asta pot să vă spun. În acest moment, nu m-aș mai întoarce. Nu mă pot însă înfrunta cu viața, să știu ce se va întâmpla”.

De asemenea, Florin Călinescu a fost întrebat dacă a mai primit oferte de a se întoarce pe micul ecran, iar el a răspuns: „Lumea mă cunoaște în general, se știe că ce spun așa e. Iar dacă eu am spus că nu mă interesează, nu cred că se mai gândește cineva să mă invite. Nici măcar ca invitat nu mai am chef să mă duc”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Poemil 21.02.2024, 20:31

    Dom' Florin fără bibilici că deranjezi vecinii. Mai bine ia niște gâște să-ți păzească Capitoliul și să ai cine să-ți privească grădina de buruieni. Sau poți lua 2-3 miei, sunt excelenți la tuns iarba, iar când cresc fie sunt berbecuț buni de făcut batali din ei, fie oi care fac miei de Paște.

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!