Fosta prezentatoare TV a avut un an greu, destinul pregătindu-i surprize neplăcute pe plan personal. În primăvară a fost nevoită să își conducă pe ultimul drum tatăl, după ce soarta i-a smuls în copilărie mama, în urma unui tragic accident. Suferința pricinuită de pierderea părintelui nu a fost ușor de dus, dar Andreea Marin s-a străduit să își păstreze echilibrul în viață. Finalul acestui an a mai pus-o la o nouă încercare, despărțirea de soțul ei, Tuncay Öztürk, decizia divorțului fiind luată de Andreea.

andreea_marin_violeta

În toată această perioadă, singurul sprijin al vedetei a fost fiica ei și a lui Ștefan Bănică Jr, Violeta.

Se simte bine în pielea ei

În ciuda evenimentelor triste survenite, fosta prezentatoare TV așteaptă cu nerăbdare ziua de 15 decembrie, când își va sărbători fiica, dar și data de 22 decembrie când este aniversarea ei. Deși pentru alte femei înaintarea în vârstă ar fi putea fi un motiv de depresie, iată că vedeta știe să se bucure de fiecare etapă din viața ei.

“Nu mai simt de la 30 de ani că trece timpul, mă simt foarte bine în pielea mea, cred că până la urmă este o chestiune care ține de starea de spirit și nu de ridurile care apar pe față. Pur și simplu trebuie să ai o stare interioară bună. De la 30 încoace, timpul nu a mai trecut! “, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Marin.

Video: Robert Hanciarec

Citește și:

Andreea Marin, după ultimele dezvăluiri ale lui Tuncay Ozturk: „Nimic nu îmi pierde mai rapid interesul decât…”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.