Un prim semn că lucrurile se schimbă în România este faptul că legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost promulgată de Traian Băsescu, impresionat probabil de tragedia de la Perla, când opt oameni au fost împuşcaţi de un soţ gelos şi abuziv.
Legea a fost primită cu entuziasm de Andreea Marin, care, prin fundaţia sa “Preţuieşte viaţa”, a declanşat campania “Violenţa nu are scuză”. Întrebată de Libertatea dacă i s-a întâmplat vreodată să fie victima unui astfel de abuz, Andreea a făcut o dezvăluire cutremurătoare: “Da, mi s-a întâmplat în trecut să existe încercarea de impunere prin agresivitate, uneori un bărbat consideră că acesta poate fi modul în care să îşi dovedească superioritatea. Violenţa verbală sau fizică nu sunt scuzabile în cuplu”, ne-a declarat ea după ce s-a întors de la Washington, unde a participat la conferinţa mondială împotriva violenţei domestice, organizată de Fundaţia de Avon.
Gheorghe Vlădan (foto) a fost internat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde este supus unei expertize psihiatrice. Potrivit specialiştilor, bărbatului i se fac examinări psihologice după o procedură complexă, cu ajutorul unui interviu clinic care conţine întrebări ce ar putea scoate la iveală posibile tulburări psihice anterioare momentului crimei, în cursul desfăşurării faptei şi după, dar şi întrebări pentru a descoperi nesinceritatea. În acest fel se află dacă Vlădan a avut discernământ în momentul atacului.
Deranjat de faptul că a ajuns în atenţia mass-media, Bogdan Vlădan, fiul ucigaşului de la coafor, a postat un mesaj pe contul lui de Facebook: “Sunt vreo vedetă cumva şi nu ştiam eu?! De ce mă urmăresc întruna televiziunile???? De ce nu mă lasă în pace??? De ce scot pe post o grămadă de minciuni??? Nimic din ce se aude la TV nu-i adevărat”.