Încă un concurent, la un pas de a ceda în Ultimul Trib. "Nu a mâncat de 24 de ore, tremura tot" | FOTO

Comentează
Încă un concurent, la un pas de a ceda în Ultimul Trib. "Nu a mâncat de 24 de ore, tremura tot" | FOTO

Nominalizați de echipele lor pentru un nou duel, seara trecută, în "Ultimul Trib", Sorana și Silviu Geandră nu au reușit să se odihnească prea mult noaptea, iar a doua zi au plecat neînsoțiți pe "frontul de luptă". De această dată, duelul nu a adus cu sine o eliminare, ci o pedeapsă de 24 de ore pentru întreaga echipă.

La duel, aceștia au aflat că, pentru Lemuri, pedeapsa ar fi să nu aibă voie să comunice cu sătenii și să trăiască pentru 24 de ore ca pe insula pustie, iar Cameleonii au aflat că dacă Silviu pierde, ar trebui să construiască un adăpost nou. Cei doi concurenți s-au înfruntat într-o probă de echilibru și răbdare, însă o ”mănușă” de lemn pe care trebuie să o țină pe mână le-a provocat dureri îngrozitoare.

"Proba a fost extrem de dificilă, acea mănușă de lemn apăsa direct pe umăr, e o durere surdă și la fiecare mișcare reapare la fel de puternică. Nu mi-am imaginat nicio secundă că ar pune atâtea probleme proba aceasta. Am început să vorbesc cu bilele, înnebunisem! Încercam să nu mă mai gândesc la durere", a povestit Sorana, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

"Durerea este insuportabilă! Fă ceva să se oprească", s-a plâns aceasta medicului, care i-a fixat umărul într-o proteză.

"Oboseala și-a spus cuvântul, mai ales spre final... încordarea era maximă. Poate aș fi putut să parcurg traseul mai repede dacă nu eram pe nisip, dar făceam pași de balerin", a spus și Silviu Geandră, care a reușit să încheie primul traseul și a reușit să evite pedeapsa care ar fi afectat întreaga sa echipă.

Lemurii au stat liniștiți la gândul că încă au provizii de mâncare, fără să știe însă că pedeapsa de a trăi 24 de ore ca pe insulă presupune doar orez! Iar cum mâncarea este principala lor sursă de griji, vestea i-a dat peste cap.

"Pe Dima nu l-am auzit plângându-se de dor de casă, dar de foame, da! Aici... orez toată ziua! Orez cu sare, în fiecare zi, același gust! Eu visez deja ce aș vreau să mănânc... când o să plec acasă o să îi spun iubitului meu ce să îmi aducă încă din aeroport: ciocolată, macaron, pizza! M-am săturat să gătesc la cazan... în oala aia în care se plimbă furnici ziua și seara o spălăm cu un pămătuf făcut de noi din nucă de cocos", a spus Sorana.

Mircea Zamfir a reușit să recupereze cel mai repede bilele de lemn pe care apoi le-a potrivit în la locul lor, chiar dacă el a fost cel care a avut cele mai multe probleme la mânuitul plutei în ocean.

"E clar că fetele au făcut o treabă mult mai bună în prima parte, nu vreau să mă laud pentru că pur și simplu am avut mai mult noroc. Azi mi-am aflat alte limite... cele inferioare", a recunoscut gimnastul.

Fiind deja la vilă, unde echipa sa nu duce lipsă de nimic, Mircea Zamfir a decis să le ceară sprijinul localnicilor cu gândul la vremurile grele care ar putea să vină.

"O să cer doar lucruri de strictă necesitate, alimente care nu se strică și obiecte de igienă, pentru că nu mai avem", a spus acesta. Mircea a avut apoi ocazia să meargă în cel mai mare oraș din apropiere, pentru a le vorbi oamenilor de la postul local de radio.

"Oamenii de aici nu au bani, dar se fac lucruri peste tot! Pe mine m-a marcat experiența de aici, m-a dus la un nivel la care căutarea banilor mai mult îmi face rău", a spus gimnastul după ce a avut ocazia să vadă pentru prima dată orașul. Întors la vila de lux, Mircea a făcut deliciul colegilor săi povestindu-le peripețiile de peste zi.

"Cred că în certurile noastre mai vechi, din nou m-a luat gura pe dinainte, acum îl descopăr cu adevărat pe Mircea", a spus Roxana Chiperi.

Întoarsă pe insula pustie, Oana Dedeu a recunoscut că dacă ar fi câștigat proba și-ar fi dorit să ceară o noapte la hotel, pentru a avea parte de o noapte de confort și relaxare. De partea cealaltă, Lemurii care trăgeau de pe urma pedepsei "câștigate" de Sorana, își făceau deja planurile pentru jocul de nominalizare de a doua zi și se gândeau deja pe cine să propună la duel.

"Dacă spui mereu că îți e dor de casă, normal că îi faci pe ceilalți să se gândească la tine în această situație", a spus Ioana, făcând din nou referire la Sorana.

În următoarea zi, echipele și-au pus din nou la încercare lucrul de echipă pentru a merge câte trei, fiecare cocoțat pe câte un butoi. De pe margine, Lemurii Ioana Șulea și Sorana Darclee și Crocodilii Daniel Chiriță și Alex Filip le-au dat în zadar indicații. Lemurii au reușit să termine primii traseul la finalul căruia au avut de pasat mai multe bile în câteva lingurițe greu de manevrat. De partea cealaltă, Cameleonii au ajuns din nou pe ultimul loc, iar Oana Dedeu a cedat și a izbucnit în lacrimi.

"Având în vedere că seara trecută nu am mâncat, dimineață nu am mâncat, de aproape 24 de ore, s-a simțit foarte mult astăzi. Cel puțin lui Mircescu îi tremurau mâinile foarte tare", a spus acrobata de la Circul Metropolitan.

Oboseala și foamea i-a făcut și irascibili, astfel că neînțelegerile au început între ei și pentru prima dată nu au reușit să se pună de acord în privința strategiei, iar Mircescu și Oana l-au acuzat pe Silviu Geandră că nu le ascultă sugestiile.

"Nu aveam cum să îl nominalizez pe Mircescu pentru că nu e într-o stare fizică și psihică bună, cât să fiu sigură că va merge la duel și se va întoarce înapoi în echipă", a spus Oana, iar ea și Mircesccu l-au nominalizat pe Silviu Geandră pentru a doua oară consecutiv la duel, lucru care l-a supărat pe acesta.

Cu cine se va lupta Silviu Geandră la următorul Duel și cum vor răspunde oamenii din Madagascar apelului făcut de Mircea Zamfir, telespectatorii pot afla joia viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție "Ultimul Trib".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate