A fost şi cazul Loredanei Chivu, care şi-a expus bustul impresionant. După ce şi-a mărit sânii a treia oară, asistenta lui Dan Capatos a devenit parcă mai conştientă de fanteziile pe care le trezeşte în mintea bărbaţilor şi nu se dă înapoi de la a-i întărâta de câte ori are ocazia. Ceea ce a scăpat ea din vedere a fost faptul că decolteul prea adânc i-a lăsat aproape la vedere unul dintre sfârcuri.
Înainte de a pleca la petrecerea de Revelion, Loredana Chivu a pozat în poziţii lascive, menite parcă să înfierbânte imaginaţia. Nu este prima dată când asistenta lui Dan Capatos apare în ţinute sumare, ea obişnuindu-şi admiratorii cu ţinutele ei deocheate atât la emisiune, cât şi în timpul liber.
Loredana Chivu a devenit cunoscută ca asistenta TV, dar mai apare, ocazional, şi la prezentări de "modă" prin diverse cluburi.