„Insula Iubirii”, 21 iulie 2025. Cuplurile au ajuns în Thailanda și au avut parte de prima ceremonie a focului. De ce seara s-a încheiat cu lacrimi

Comentează
Arhiva foto

Premiera „Insula Iubirii” 2025 a avut loc aseară, 21 iulie. Cele cinci cupluri au ajuns în Thailanda și au avut parte de prima ceremonie a focului cu prezentatorul Radu Vâlcan. Seara s-a încheiat în lacrimi.

Insula Iubirii 2025 a revenit pe micile ecrane pe 21 iulie 2025 cu un nou sezon plin de provocări și emoții. Cinci cupluri curajoase au ajuns în Thailanda pentru a-și testa relațiile în fața ispitelor și a propriilor limite. În prima ediție a noului sezon, concurenții au trecut prin momente intense încă de la sosirea pe insulă.

Ella și Andrei, Bianca și Marian, Maria și Marius, Francesca și Cristi, Isabel și Claudiu sunt protagoniștii acestui sezon. Fiecare cuplu vine cu propria poveste și probleme de rezolvat. Unii sunt împreună de mulți ani, alții se pregătesc de nuntă, iar alții încearcă să treacă peste infidelități din trecut.

Ce s-a întâmplat în prima ediție „Insula Iubirii” 2025

Toți participanții au avut emoții la plecarea în Thailanda. Cristian, partenerul Francescăi, a mărturisit: „Până acum credeam că mai putem da înapoi. Ne-am urcat în avion, nu mai avem de ales”. Ajunși în Thailanda, înainte de a fi separați oficial, cuplurile au petrecut o ultimă noapte împreună în resort.

A fost un moment de intimitate și reflecție pentru mulți dintre ei. Ella i-a spus iubitului său: „Hai să profităm și noi cât mai stăm împreună că după aceea… trebuie să suportăm pe alții, iar alții pe noi”. Andrei a confirmat că au profitat din plin de acest timp, așa cum era de așteptat.

Prima ceremonie a focului

Momentul crucial al primului episod a fost ceremonia focului, condusă de prezentatorul Radu Vâlcan. Acesta le-a explicat concurenților: „Pentru unii dintre voi poate fi ultima experiență împreună. Insula Iubirii este un test al relației, dar este și un test despre voi, despre ce simțiți, despre ce vă doriți, despre ce căutați cu adevărat”.

Ulterior, rând pe rând, cuplurile și-au spus poveștile de dragoste. După 19 ani de relație, Isabel și Claudiu au dezvăluit că s-au confruntat cu o „criză” în cuplul lor. Lipsa de comunicare și-a spus cuvântul, iar concurenta a ajuns să-i calce strâmb partenerului de viață. Aceasta a decis să iasă la o cafea cu un coleg de muncă, chiar într-un moment destul de dificil pentru ei. De asemenea, aceștia au scos la iveală că au o fiică în vârstă de 17 ani, scrie a1.ro.

Deși formează un cuplu de mulți ani, Francesca și Cristi au început să simtă monotonia în cuplu. Ea își dorește să își întemeieze o familie alături de logodnicul său, în timp ce el se concentrează asupra afacerii pe care îl deține.

Maria și Marius ascund o căsnicie plină de provocări. Cei doi au fost la un pas de divorț după ce bărbatul și-a înșelat soția cu o colegă de la muncă. Tânăra își dorește, odată cu participarea la Insula Iubirii, să vadă că partenerul său este pe drumul cel bun.

Ella și Andrei au venit în Thailanda pentru a-și testa relația, după ce monotonia și-a pus amprenta asupra cuplului lor. Aceștia au scos la iveală faptul că în septembrie urmează să aibă nunta.

Bianca se află la Insula Iubirii sezonul 9 pentru a-l pune la încercare pe Marian, cel care nu a fost sincer cu ea la începutul relației. Se pare că bărbatul i-a ascuns faptul că este căsătorit. Nu a fost singurul moment în care acesta a călcat strâmb.

Ceremonia focului s-a încheiat în lacrimi

Ulterior, anunțul a fost făcut de Radu Vâlcan. „Experiența voastră abia începe! Peste 21 de zile vom vedea cum veți pleca. Va fi decizia voastră, ne vom întâlni la ceremonia focului finală. De fiecare dată, insula a dovedit că cine iubește, nu lasă!

Dragii mei, sunteți pregătiți? Nu mai aveți cale de întoarcere, testul vostru începe acum. A sosit momentul să vă luați rămas-bun de la parteneri”, a fost vestea lui Radu Vâlcan care i-a surprins pe concurenți. Mulți dintre ei au început să plângă când s-au despărțit. Ei au plecat cu ispitele feminine, ele cu ispitele masculine. Emisiunea revine diseară, la 20.30, cu un nou episod.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!