Libertatea: Ai avut parte de… clasicele episoade în care, la 12 noaptea, a trebuit să faci turul oraşului pentru trei cireşe?
Cuprins:
Cătălin Măruţă: Nu, Andra nu a avut nişte pofte exagerate, are o sarcină normală. Au fost ceva greţuri la început, dar slabe, nimic grav, nimic deosebit, adică au fost manifestările obişnuite.
Nu s-a îngrăşat mult, iar doctorul spune că e foarte bine. Asta e greutatea sarcinii, practic.
Sunt sigur că nu va fi nici o problemă, va fi prezentă la emisiunile live, e foarte puternică şi va face faţă perfect tuturor provocărilor. Suntem amândoi siguri de asta.
Nu văd de ce sarcina Andrei ar putea da peste cap planurile cu Pepe. Agenda merge înainte, aşa cum am decis.
Naşterea va avea loc acolo unde va decide medicul Nicolae Poiană, cel care a supravegheat şi prima sarcină a Andrei. Unde ne va îndruma domnul doctor, acolo vom merge. Avem mare încredere în opinia dumnealui, e un profesionist desăvârşit.
Evident, părinţii noştri, care vor cât mai mulţi nepoţi. Au fost în culmea fericirii!
Concertele vor merge înainte, atâta vreme cât Andra se va simţi bine. Uite, în weekendul trecut a fost la Roma, a cântat acolo fără probleme. Iar în acest weekend va cânta în Bucureşti.
Mereu am zis că vrem o familie numeroasă…