INTERVIU. Povestea filmului despre comunitatea romilor care respectă tradiții aristocratice - corturarii: „Eu lucrez la acest film de cel puțin 7 ani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Filmul documentar „Pocalul. Despre fii și fiice“, de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu, a fost desemnat câștigător la Secțiunea România de juriul celei de-a 29-a ediții a Astra Film Festival de la Sibiu. Vasile Ernu a discutat cu Cătălina Tesăr despre cum s-a ajuns la realizarea acestui film despre o comunitate puțin cunoscută, cu obiceiuri din timpuri medievale.
Cuprins:
Cătălina Tesăr este lector în atropologie la Facultatea de Sociologie de la Universitatea București și cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român. Are un doctorat în antropologie socială, obținut la University College London, cu o teză despre căsătorii la romii din Transilvania.
Temă ce constituie și subiectul filmului premiat la Astra, ce dezvăluie universul romilor corturari, o comunitate din sudul Transilvaniei care, asemeni aristocrației europene, încheie și desfac alianțe matrimoniale în funcție de neam și avere. Aceste alianțe gravitează în jurul unor blazoane familiale - pocalele de argint aurit transmise din tată în fiu, după cum se arată în prezentarea documentarului.
„Filmul pendulează între comunitate și viața de zi cu zi a unei familii care trăiește drama de a nu putea aduce pe lume un urmaș băiat”, povestește Cătălina Tesăr într-un interviu pentru cititorii Libertatea.
Vasile Ernu: Felicitări pentru premiul de la Astra Film Festival - „Pocalul. Despre fii și fiice”. Ce înseamnă acest premiu pentru voi?
Cătălina Tesăr: Eu lucrez la acest film de cel puțin 7 ani, iar munca de cercetare din spatele lui se întinde pe și mai mulți ani. Dana a intrat în proiect din 2018, s-au adunat și la ea niște ani buni de lucru voluntar la el. Premiul este o încununare a acestei munci și o răsplată a ei. Material vorbind, ne va scăpa de datoriile contractate în post-producție.
- Filmul atinge o temă sensibilă, puțin cunoscută în mediul „majoritar”. Fără a dezvălui neapărat conținutul filmului, fără a da un „teaser”: care e tema acestui film și de ce este el sensibil?
- Filmul este o incursiune în cultura unui grup închis și prea puțin cunoscut de romi din Sudul Transilvaniei, să-i zicem „tradițional” – cortorarii - care, asemeni familiilor regale, încheie alianțe în funcție de avere și rang.
Legăturile matrimoniale sunt fragile, se fac și se desfac de multe ori și doar nașterea unui băiat garantează trăinicia mariajului. Băiatul moștenește pocalul, blazon al familiei care vine din moși-strămoși.
Fetele au nevoie de zestre mare în bani pentru a fi măritate și din această cauză multe familii aleg să facă întrerupere de sarcină în cazul unui făt de sex feminin, dacă au adus deja pe lume o fată. Filmul pendulează între comunitate și viața de zi cu zi a unei familii care trăiește drama de a nu putea aduce pe lume un urmaș băiat.
Pocalul, coloana vertebrală a unei comunități
- Pocalul știm ce este, dar nu știm ce semnifică în cultura romă de care vă ocupați: care sunt cultura și cutuma acestei tradiții?
- Într-o lume în care totul este în schimbare și mișcare, pocalul este coloana vertebrală a acestei comunități, ceea ce-i dă permanență și stabilitate. Cortorarii sunt o comunitate de oameni căsătoriți în care, în mod aparent paradoxal, căsătoria este fragilă și amenințată cu destrămarea încontinuu.
Pocalul se transmite din tată în fiu și simbolizează prestigiul neamului și al familiei, este un liant între generațiile trecute și cele viitoare. Dar mai mult decât atât, joacă rol crucial în alianțele matrimoniale.
Când se încuscresc două familii, pocalul mirelui este lăsat zălog la familia miresei până când cuplul are un băiat, singurul garant al trăiniciei uniunii lor. Când se încuscresc familii fără pocal, șansele ca alianțele lor să dureze sunt mult mai mici decât în cazul familiilor cu pocal.
„Cortorarii trăiesc între tradiție și modernitate”
- Nina, protagonista filmului, „trăiește după tradiție, după reguli abandonate de nobilimea săsească la finalul Evului Mediu”. În ce măsură aceste reguli afectează viața femeilor din comunitatea romă?
- Aș rectifica și aș spune că Nina împreună cu toți cortorarii trăiesc între tradiție și modernitate. După părerea mea, într-o mai mare măsură modernitatea decât tradiția influențează experiențele femeilor. Din momentul în care au avut acces la ecografia ultrasonică care detectează sexul fătului, cuplurile au început să facă întreruperi de sarcină.
La generațiile anterioare există mai multe fete în familie decât la generațiile care au avut acces la ecografie. De asemeni, s-a produs un dezechilibru de gen pe piața maritală care, cumulat cu influxul de capital, a condus la scăderea vârstei maritale.
În perioada comunistă, nu doar vârsta maritală era mai ridicată, dar și nivelul de educație. Ne-am obișnuit să atribuim „tradiției” chestiuni care ne vexează, dar lucrurile sunt mai complexe: e interesant de văzut în ce măsură modernitatea se îmbină cu tradiția și cum tocmai modernitatea produce alterări care pot părea retrograde.
Revenind acum la femei, cu precădere cele mai tinere, cum este și protagonista filmului, nu duc o viață lipsită de suferință. Până la urmă, filmul ăsta este un film făcut de femei cu precădere despre femei, cu ele ajungi să empatizezi cel mai adânc.
Cine nu are copii e considerat „gagiu”
- Ce se întâmplă dacă pe lume vine o fată și nu un băiat? Cum se rezolvă „această tragedie” în astfel de comunități?
- Dacă este prima născută, toată lumea se bucură de ea. Orice nouă fată aduce cu sine o foarte mare presiune economică și socială asupra familiei. În logica comunității, pentru a mărita o a doua fată, trebuie să vii cu un nou rând de zestre de ordinul miilor de euro (în cash și trusou). Ceea ce ar falimenta practic familia.
În aceste comunități din sudul Transilvaniei toți oamenii trebuie să se căsătorească și să procreeze. Cei care nu reușesc asta sunt considerați, din punct de vedere simbolic, ne-cortorari și asimilați gagiilor (românilor).
- Spune-mi te rog, tradiția „furtului fetelor” pentru măritiș mai este des întâlnită în aceste comunități? Cât de reprezentativ este fenomenul? Cum gestionează comunitatea aceste abuzuri? Statul se implică?
- Eu nu am auzit de foarte multe cazuri. Uneori se întâmplă asta din dorința ambilor miri, mai ales în cazul în care una dintre cele două familii nu are mijloacele materiale sau prestigiul necesar încheierii alianței.
„Furtul fetelor” înseamnă în cazul acesta consfințirea căsătoriei fără fast comunitar. Sunt și cazuri în care statul intervine la cererea părinților fetei, dacă nu sunt de acord să se încuscrească cu familia mirelui care a furat mireasa.
- Știu că tu ai cercetat mult mediul romilor, al romilor cortorari: cum a fost să lucrezi și să faci teren în această zonă, pe aceste subiecte?
- Când faci teren antropologic, nu te mai gândești la „subiectele” de cercetare. Trăiești pur și simplu cu oamenii, le înveți limba, intri în ritmul lor de viață, dezvolți afinități sau din contră animozități, trăiești dramele lor.
Eu nu am avut reportofon pe teren, doar un caiet de notițe pentru relațiile de rudenie – și am ținut jurnal. „Subiectul” s-a conturat în momentul scrierii tezei, ăla e un moment alienant, când te trezești alt om decât cel dinainte de teren.
„Am vrut ca realitatea lor să iasă din bula academică”
- Exista riscul exotizării (orientalism, cum zice Edward W. Said) unor astfel de teme, subiecte? Cum depășim această situație – mai ales că tu lucrezi pe această zonă sensibilă?
- Antropologul reprezintă lumi, culturi sau cum vrei să le numim. Cred că ține de fiecare în parte cum reușește să o facă. Eu, de exemplu, scriu într-un ritm foarte încet tocmai pentru că îmi doresc să redau fidel realitatea din teren, și tot timpul îmi rulează în cap întrebarea: „îi nedreptățesc cu ceva pe cortorari când spun asta?”.
Trecerea de la scris la film a venit tocmai dintr-un soi de nemulțumire, că nu reușeam să redau în scris complexitatea performativă și vizuală a lumii cortorarilor. Plus, am vrut ca realitatea lor să iasă din bula academică. Eu personal m-am resemnat cu ideea că nu pot să mulțumesc pe toată lumea cu „reprezentările” mele.
Înțelegi că ai făcut bine când oamenii cu care lucrezi, interlocutorii tăi, îți spun asta. Cu ceva timp în urmă am scris un articol care, în pofida asumpțiilor destul de răspândite și nefondate că cerșitul ar fi o trăsătură culturală a romilor, arată că este un fel de muncă care poate fi, printr-o învățare care trece prin corp, practicată indiferent de etnie.
L-am prezentat la o conferință cu presa și a scris parcă tot Libertatea despre el. Știi care a fost reacția cortorarilor care l-au citit? „Ai înțeles foarte bine cum stă treaba la noi”. Ăsta e genul de validare care contează cel mai mult.
Acum, la Astra am dus și expoziția „Tokmeala” organizată de către Muzeul Național al Țăranului Român, despre politica încuscririlor la cortorari. În cadrul ei am refăcut un interior de casă de cortorari.
Nina, protagonista filmului, împreună cu mama ei au adus în expoziție recuzita și au participat la aranjarea ei. Când a fost întrebată la vernisaj „cum a ieșit?”, Nina a zis „normal, fix ca la noi”.
Pe lângă reacțiile astea venite de la cortorari care îți validează munca, pentru mine important este ca cei care intră în contact cu lumea cortorarilor prin intermediul scrierilor, expoziției, sau, mai nou, al filmului, să înțeleagă fără să judece modul lor de a fi.
Dialog între două lumi vecine
- Am văzut că publicul de la Sibiu a primit paradoxal acest film: unii se bucurau, alții nu prea înțelegeau și, în dialog cu eroina, dădeau sfaturi „din altă lume”. Cum a fost întâlnirea cu publicul?
- Cred că e de așteptat să apară sfaturi „din altă lume” atât timp cât nu există un dialog între culturi. Nu cred că sunt multe ocaziile de a-i cunoaște în mod direct și nemediat pe romii cortorari, de a pătrunde în intimitatea lor culturală și familială.
Primul contact e mereu frust. Te izbesc diferențele. În spatele lor însă sunt trăiri și simțiri universale și sper că filmul reușește să comunice asta. Eu am simțit și empatie pentru Nina în sală, oamenii au îndrăgit-o. Sper ca data viitoare când vor da nas în nas cu cortorarii pe străzile Sibiului să-i simtă mai aproape.
- Când va putea și unde va putea vedea publicul larg acest film?
- Mai poate fi văzut pentru încă o săptămână, online, pe platforma Astra. Altfel, habar nu am. E un film făcut cu buget redus, nu cred că se vor înghesui cinematografele să îl ia.
Nici nu știu cum se negociază cu ele. Filmul va avea probabil o viață de festival, îl trimitem la toate din țară și de afară.
